Dan Șucu i-a făcut pe plac lui Marius Șumudică: i l-a adus pe fundașul cerut cu insistență
0Rapid l-a convins pe Denis Ciobotariu (26 de ani) să vină acum în Giulești, iar nu de la vară, când îi expira contractul cu Sepsi.

„Ciobi” cel mic, fiul fostului internațional Liviu Ciobotariu (antrenor la FC Botoșani), a fost dorința cea mare a antrenorului Marius Ninel Șumudică (53 de ani).
În prezentarea pe care i-a făcut-o pe site și pe contul de Facebook, Rapid scrie că Ciobotariu este singurul integralist din acest sezon de Superligă.
Tehnicianul l-a cerut la echipă și pe finul său, Denis Drăguș (25 de ani), dar presa turcă scrie că vârful de la Trabzonspor este mai aproape de Genoa, cealaltă formație patronată de Dan Șucu (61) de ani, decât de Rapid.
Rapid se află momentan în afara pozițiilor de play-off. Ocupă locul 8, cu 29 de puncte, la două puuncte în spatele Petrolului (locul 6). Trupa giuleșteană va disputa primul meci din 2025 pe 20 ianuarie, de la ora 20.00.
FCSB răspunde cu Zima
Tot astăzi, FCSB l-a prezentat pe portarul ceh Lukáš Zima, 31 de ani, venit de la Petrolul Ploiești.
După plecarea lui Andrei Vlad, 25 de ani, la Petrolul, Zima va fi noua soluție de „avarie” pentru Ștefan Târnovanu.
FCSB se mai și refuză. Atacantul Mamadou Thiam (29 de ani), legitimat la liderul „U” Cluj, a anunțat astăzi că nu se mișcă de la trupa lui Neluțu Sabău (56 de ani). Cel puțin până la vară.
FCSB joacă primul meci din 2025 pe 17 ianuarie, de la ora 20.00, acasă, cu FC Hermannstadt.