Dan Șucu, dat pe mâna Comisiei de Disciplină. Rapid reclamă că este singură împotriva tuturor
0Rapid reclamă că este pusă la zid pe nedrept, după ce a vorbit despre arbitrajele potrivnice avute în acest sezon al Superligii de fotbal. Într-un comunicat postat astăzi pe contul de Facebook, gruparea giuleșteană transmite că patronul Dan Șucu (62 de ani) și președintele Viorel Molodvan (52) au fost dați pe mâna Comisiei de Disciplină a FRF. Iar asta pentru că au avut „tupeul” să vorbească despre nereguli și i-au supărat astfel pe cei de la CCA.

„După o serie întreagă de greșeli de arbitraj care, întâmplător sau nu, au lovit constant în Rapid, am avut „îndrăzneala” să cerem explicații și responsabilitate din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor.
Am solicitat acordul pentru a primi imaginile brute VAR din partida de la Cluj, împotriva CFR-ului, pentru a fi reanalizate de un operator independent – un gest de transparență, nimic ieșit din comun.
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorul drepturilor TV au fost perfect de acord. În schimb, CCA-ul pare că nu e un fan al ideii de clarificare. Cu o viziune proprie asupra transparenței, s-a opus ferm. Poate că unele imagini sunt prea sensibile pentru ochii publicului.
Au urmat alte solicitări, atât scrise, cât și verbale, prin care am cerut o analiză oficială și o reacție clară privind maniera de arbitraj din partida de pe teren propriu cu FCSB.
𝐑𝐚̆𝐬𝐩𝐮𝐧𝐬𝐮𝐥? 𝐍𝐮 𝐨 𝐚𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚̆ 𝐬𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐬𝐚̆, 𝐧𝐮 𝐚𝐬𝐮𝐦𝐚𝐫𝐞, 𝐧𝐮 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐚𝐫𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆, 𝐜𝐢 𝐨 𝐫𝐞𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐞 𝐬𝐮𝐫𝐩𝐫𝐢𝐧𝐳𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞: 𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐃𝐚𝐧 𝐒̦𝐮𝐜𝐮 𝐬̦𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐕𝐢𝐨𝐫𝐞𝐥 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚𝐧 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐫𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚𝐭̦𝐢 𝐥𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐃𝐢𝐬𝐜𝐢𝐩𝐥𝐢𝐧𝐚̆ 𝐚 𝐅𝐑𝐅.Se pare că, în fotbalul românesc, nu e voie să vorbești despre greșelile arbitrilor. Nu contează câte sunt, cât de evidente, sau cât de mult afectează acestea clubul.În loc să ofere răspunsuri și să își asume responsabilitatea pentru greșelile repetate comise împotriva Rapidului, CCA a ales să reacționeze printr-un atac.
Considerăm această decizie ca fiind o încercare de intimidare și o deturnare de la problemele reale din arbitrajul românesc.
𝐑𝐚𝐩𝐢𝐝 𝐯𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐢̂𝐬̦𝐢 𝐚𝐩𝐞𝐫𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐞𝐥𝐞 𝐢̂𝐧 𝐦𝐨𝐝 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐚𝐫𝐞𝐧𝐭 𝐬̦𝐢 𝐡𝐨𝐭𝐚̆𝐫𝐚̂𝐭, 𝐜𝐮 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭 𝐟𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐠𝐮𝐥𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭, 𝐝𝐚𝐫 𝐬̦𝐢 𝐜𝐮 𝐯𝐨𝐜𝐞 𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐟𝐚𝐭̦𝐚 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐨𝐫 𝐧𝐞𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢”.