Dan Petrescu, pulverizat de Cornel Dinu: „S-ar putea să aibă probleme psihice. S-a degradat puţin în comportament“
0Cornel Dinu a desfiinţat limbajul birjăresc al antrenorului celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu, la adresa arbitrilor meciului cu Astra Giurgiu din etapa a 8-a a Ligii 1
„Dan, care face şi nişte lucruri bune, incontestabil, la Cluj, are de ceva timp ieşiri inacceptabile, ar trebui să îi dea de gândit. Problema e de educaţie şi temperament. Cine să-i spună: «băi Dane, nu e frumos». Pentru că Dan a jucat în Anglia, a jucat în Italia. Păi se întâmplă aşa ceva acolo? S-ar putea să aibă şi nişte probleme psihice şi atunci nu-i problemă, tot trebuie să vorbeşti cu el şi să-l repui pe linia de plutire. Pentru că la el s-a adunat uzură în timp, incontestabil, o tensiune, o uzură. El s-a degradat puţin în comportament, cu timpul. E foarte dureros ce face, e păcat pentru el, eu cred că are putere să se calmeze, dar s-a adunat o tensiune”, a comentat Cornel Dinu la TV Telekom Sport.
În minutul 42 al meciului de la Giurgiu, fundaşul ardelenilor Michael Pereira a fost avertizat cu cartonaşul galben, decizie considerată de fostul mare arbitru internaţional Cornel Porumboiu, care a comentat incidentul pentru Digisport, perfect regulamentară. Doar ca tenicianul celor de la CFR s-a considerat nedreptăţit şi a răbufnit înfiorător la adresa lui Sebastian Colţescu.Protestele lui Petrescu au fost pigmentate cu înjurături de cea mai joasă speţă, arbitrul fiind obligat să îl elimine.
Conform gsp.ro.
„Băga-mi-aş p**a în mă-ta”, „Du-te în p**a mea” şi „Ce asta, mă? Ce
face jegul ăla?!”, au fost câteva dintre cuvintele aruncate de Petrescu
în direcţia arbitrului.