Canadienii se mândresc cu un român: „Povestea sa e un exemplu pentru noi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Bute
Lucian Bute

Cândva, România se trezea cu noaptea în cap pentru a urmări luptele lui Lucian Bute. Acum, retras din activitate şi ajuns la 41 de ani, fostul pugilist pare să fie mai apreciat în Canada decât acasă.

Lucian Bute şi-a încheiat cariera cu 37 de lupte dintre care 32 câştigate (25 prin KO) şi cinci pierdute. 

Cu acest bilanţ remarcabil, sportivul născut la Pechea a fost campion mondial IBF la supermijlocie, timp de aproape 5 ani, între 2007 şi 2012. În această perioadă, Bute şi-a apărat centura de 9 ori!

Din păcate, duelul cu Carl Froch, pierdut categoric, a însemnat începutul sfârşitului pentru Bute. Care, deşi s-a întors în ring după acel dezastru de la Nottingham, niciodată nu şi-a mai recăpătat gloria de altă dată. De altfel, în 2019, după doi ani de inactivitate, Bute şi-a anunţat retragerea din sportul profesionist.

De atunci, de Bute s-a auzit foarte puţin în România, mai ales că el s-a stabilit în Canada, având cetăţenia acestei ţări din 2012. Iar canadienii îl preţuiesc şi acum, dovadă că tocmai l-au acceptat, alături de alţi sportivi, în „Panthéon des sports du Québec“. 

„Mândru să accept această onoare alaturi de familia mea. Un moment foarte special pentru viaţă şi cariera mea“, a scris Bute pe pagina sa de Facebook. Iar Jean Gosselin, vicepreşedintele Panteonului Sporturilor şi secretarul comisiei de selecţie, a explicat includerea lui Lucian în această listă: „Obiectivul Panteonului e de a face vie istoria sportivă de aici. Exemplul lui Lucian e elocvent. Fie că s-a născut aici sau în România, povestea sa izvorăşte din memoria noastră colectivă“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite