Cristina Neagu, conferinţă dureroasă în Danemarca: A explicat ce s-a întâmplat cu România la Euro 2020 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Neagu a admis, încă o dată, că nu e în cea mai bună formă fizică
Cristina Neagu a admis, încă o dată, că nu e în cea mai bună formă fizică

Naţionala feminină de handbal abia a jucat un meci din Grupa Principală II, însă, din păcate, a şi devenit deja prima formaţie care a ratat, matematic, şansa de a ajunge în semifinale.

Naţionala pregătită de Bogdan Burcea are un parcurs dezamăgitor la Kolding: trei meciuri în prima fază a grupelor, încă unul în Main Round şi doar o victorie, chinuită şi acea, cu Polonia.

Chiar dacă mulţi au sperat că, după prestaţia bună contra Norvegiei, în ultimul meci din prima fază a grupelor, tricolorele vor reuşi o victorie cu Croaţia, în faţa căreia nu pierduseră niciodată la Campionatele Europene, acest lucru nu s-a întâmplat. 

Româncele au fost învinse la capătul unui meci în care, la un moment dat, au condus şi cu patru goluri. Dacă rezultatul cu Croaţia a confirmat că această naţională e revelaţia Euro 2020, în schimb, el a pus capăt şanselor României de calificare în semifinale.

De ce s-a ajuns aici? A încercat să explice Cristina Neagu într-o conferinţă susţinută, astăzi, la Kolding.

Ce a spus Cristina Neagu?

*Cu toţi factorii adunaţi, cred că am fi reuşit să intrăm în locurile 1-8, avem în continuare această şansă. Obiectivul nostru este de obicei să intrăm în primele şase locuri la fiecare turneu final. Ştiam şi noi că ne va fi foarte greu, pentru că s-au jucat puţine meciuri în acest sezon, apoi chiar înainte de plecare am pierdut-o şi pe Crina Pintea, în Danemarca am pierdut-o şi pe Laura Moisă, nu a fost uşor să ne redresăm şi cu toate acestea, cred că am fost destul de aproape. Si cu Germania, şi cu Norvegia.

*Cel mai slab meci a fost cel cu Croaţia, nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat. S-a adunat multă oboseală în noi. Cam acesta e obiectivul pentru noi la orice turneu final, pentru că clasare cât mai bună ne aduce o postură bună pentru următoarele calificări la Europene sau Mondiale. Iar eu, de fiecare dată îmi doresc să ne luptăm pentru medalii, însă anul acesta am fost conştientă de la început că era foarte greu, aproape imposibil

*De la acest turneu final putem lua unele momente bune în apărare, poate experienţa jocurilor pentru jucătoarele mai tinere. E greu să spui ce se poate lua pozitiv. Aşteptăm să se termine turneul şi să tragem linie după cele şase meciuri şi să vedem ce putem lua mai departe. Am muncit foarte mult pentru acest turneu şi îmi doresc enorm de mult să ne calificăm la Jocurile Olimpice

*M-am obişnuit ca în fiecare an aşteptările să fie foarte mari de la mine, oamenii aşteaptă mereu să marchez mult la fiecare meci. Şi eu îmi doresc asta, aşa i-am obişnuit, însă nu e atât de simplu. Eu nu-mi caut scuze, cred că de fiecare dată am fost realistă. Pur şi simplu la acest turneu final am venit fără pregătire adecvată din motive importante şi cu circumstanţe, nu am putut să fiu la cel mai înalt nivel al meu.

*Sincer, mi-e greu la fiecare meci, am dureri de tot felul, am încercat să-mi fac treaba cât mai bine, dar nu am fost la nivelul la care era toată lumea obişnuită. Din motivul acesta au şi apărut tot felul de discuţii despre mine. Ştiu că în momentul în care o să fiu 100% fizic şi medical voi fi aceeaşi jucătoare pe care o ştie toată lumea şi care îmi doresc să fiu. Din păcate, acest turneu m-a prins într-un moment nefast

*Meciul cu Ungaria e foarte important pentru noi ca echipă, ne dorim să mai obţinem puncte în această grupă. Nu cred că suntem o echipă care poate câştiga un singur meci la acest turneu final. Strângem din dinţi şi rândurile şi încercăm să facem o partidă bună cu Ungaria, să câştigăm. Atmosfera e OK în echipă, am fost dezamăgite după Croaţia, însă am strâns rândurile, am stat de vorbă între noi, pur şi simplu s-au adunat mai multe lucruri.

*Nu am reuşit să ridicăm spiritul şi energia la meciul cu Croaţia. Asta ne-a lipsit! Nu cred că această echipă a Croaţiei e mai bună ca România, nici măcar în momentul de faţă, ele au produs această surpriză şi sunt pe val. În curând se va opri acest lucru şi la ele, pentru că vor da de echipe puternice de acum încolo. Au o şansă mare la semifinale, dar nu cred că pot mai mult de atât. Problema a fost cumva la noi, nu am reuşit să ne ridicăm spiritul de luptă şi energia.

VEZI DECLARAŢIILE CRISTINEI NEAGU

Grupa Principală II

Joi

Croaţia - România 25-20

Olanda - Norvegia 25-32

Clasament

1. Norvegia 6 puncte

2. Croaţia 6p

3. Olanda 2p

4. Germania 2p

5. Ungariia 0p

6. România 0p

*Primele două clasate ajung în semifinale, iar locul 3 va juca într-un baraj cu locul 3 din Grupa Principală I în play-off-ul pentru poziţia a 5-a la Euro 2020.

În grupa preliminară D, tricolorele au înregistrat următoarle rezultate: 19-22 cu Germania, 28-24 cu Polonia şi 20-28 cu Norvegia.

Programul tricolorelor

*14 decembrie: România - Ungaria (21.30)

*15 decembrie: România - Olanda (17.00)

*Toate meciurile sunt transmise de Digi Sport, Telekom Sport şi LookSport.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite