CM 2014. Condiţiile impuse de Maradona pentru a comenta meciurile: femei uşoare, bani la negru şi elicopter

0
Publicat:
Ultima actualizare:
diego maradona foto reuters

Diego Armando Maradona rămâne o figură excentrică a fotbalului mondial şi nu se dezminte nici după ce a terminat-o cu fotbalul.

În prezent fără niciun angajament, Maradona a fost solicitat să comenteze meciurile Mondialului pentru o televiziune din Portugalia. El urma să fie analist TV şi să-şi expună părerile din studioul de la Rio de Janeiro. Iniţial, Diego a fost de acord, dincolo de onorariul financiar, însă a cerut să i se îndeplinească câteva condiţii, între care: să aibă la dispoziţie femei care să-i satisfacă dorinţele, o parte din bani să-i fie plătiţi la negru, pentru a nu plăti impozit statului, pe perioada Mondialului să se deplaseze cu un elicopter plătit de portughezi, iar fostul său coleg de la naţională, Daniel Passarella, angajat la SPORT TV, să fie dat afară. 

Toate aceste dezvăluiri au fost făcute de un ziar din Brazilia, care l-ea publicat ieri. Maradona este unul dintre cele mai detestate personaje în Ţara Cafelei, presa de acolo neratând nicio ocazie de a-l pune la zid. Între Brazilia şi Argentina există o rivalitate istorică, dusă adesea la extrem. La meciul Argentina - Iran, publicul brazilian a încurajat frenetic echipa asiatică, iar după meci au avut loc ciocniri între brazilieni şi argentinieni.

CLICK AICI  pentru a raspunde testului de cunoştinţe despre CM şi poţi câştiga o tabletă

CLICK AICI pentru a paria pe meciurile de la CM şi poţi câştiga o tabletă

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite