Cazul Andrada Surdeanu: ce mari jucătoare de tenis au suportat corecţii fizice din partea taţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Croata Mirjana Lucic a fost bătută de tatăl ei de când avea 5 ani FOTO AFP
Croata Mirjana Lucic a fost bătută de tatăl ei de când avea 5 ani FOTO AFP

Gabriel Lucian Surdeanu va fi eliberat mâine din arestul poliţiei israeliene, după ce şi-a bătut fata la finalul unui meci de tenis. Jucătoarea de 16 ani e de părere că tatăl său a fost îndrepătăţit să o lovească.

Andrada Surdeanu a intrat, la 16 ani, în galeria tenismenelor bătute de taţii ei antrenori. Deşi admite că i-a fost frică de părintele ei şi că s-a aşezat în genunchi pentru a stopa furia lui, tenismena a implorat şi s-a rugat pentru eliberarea tatălui ei „extraordinar, exemplar şi sufletist”. 

Cazul Andradei nu e singular. În tenis, cel puţin la nivelul junioratului, mulţi părinţi se transformă în antrenori, limitând astfel cheltuielile. Presiunea rezultatelor şi dorinţa de a scoate cât mai repede investiţiile făcute îi transformă însă pe părinţi în adevăraţi tartori ai copiilor.

În tenisul feminin există numeroase exemple de jucătoare care au recunoscut bătăile la care au supuse. Şi toate marile scandaluri au pornit de la o primă palmă, ca cea primită joia trecută de Andrada. Croata Mirjana Lucic, cea care a învins-o la US Open pe Halep, era bătută constant de tatăl ei. Prima dată, la 5 ani, după un meci pierdut în faţa unei fetiţe de 9 ani! La fel, Jelena Dokic, fost număr 4 în 2002. De asemenea, a doua jucătoare a lumii în 1981, Andrea Jaeger, care a abandonat tenisul la 18 ani, a mărturisit că primea constant bătăi de la tatăl ei după înfrângeri. Jaeger spunea despre relaţia tată antrenor - copil în tenis: „E dificil ca unul din părinţi să-ţi fie antrenor pentru că îşi pierde latura părintească”.
Probleme cu părinţii au avut şi alte mari tenismene: Stefii Graf sau, în timpurile noastre, Caroline Wozniacki.

În România, n-am auzit să se mai fi întâmplat aşa ceva, dar în lume au fost multe astfel de cazuri, cu fete bătute de taţi George Cosac, preşedinte FR de Tenis
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite