Burleanu a lămurit problema noului selecționer: cum se va alege înlocuitorul lui Iordănescu

0
Publicat:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a vorbit, marţi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF, despre situația viitorului selecționer.

Răzvan Burleanu. FOTO: Facebook
Răzvan Burleanu. FOTO: Facebook

El a declarat că înlocuitorul lui Edward Iordănescu trebuie să ducă actualul lot al echipei naţionale a României la potenţialul maxim şi implicit la Cupa Mondială din 2026.

"Azi am dezbătut subiectul selecţionerului în Comitetul Executiv, iar mâine va fi convocată Comisia Tehnică, pentru ca apoi cu propunerile acesteia să mergem mai departe. Vrem să numim cel mai bun selecţioner cât mai repede posibil, care să ducă actualul lot la potenţialul maxim. Şi implicit să ne îndeplinim visul de a ne califica la Cupa Mondială din 2026. Suntem sub presiunea faptului că peste trei săptămâni avem un termen limită în care trebuie să convocăm jucătorii din străinătate. Aşa că în acest orizont de timp va trebui să luăm această decizie. Dar obiectivul nostru este ca totul să se întâmple cât mai repede posibil", a spus preşedintele.

Noul selecţioner va fi ales dintre antrenorii români, a dezvăluit Răzvan Burleanu.

"Ne dorim un antrenor român care să ducă mai departe destinele echipei naţionale. Experienţa cu Daum a fost una foarte bună, dar în momentul de faţă ne dorim un antrenor român pentru că suntem într-un moment bun. În momentul de faţă avem antrenori români bine pregătiţi şi dornici să antreneze echipa naţională, astfel încât nu avem de ce să ne uităm în afara graniţelor", a menţionat el.

Întrebat dacă Gheorghe Hagi este pe lista posibililor selecţioneri, oficialul FRF a răspuns: "Trebuie să aşteptăm şedinţa Comisiei Tehnice. Iar în funcţie de priorităţile Comisiei voi începe discuţiile cu posibilii selecţioneri. Exact în ordinea propusă de Comisia Tehnică. În momentul de faţă cred că orice variantă este posibilă dintre cele care s-au vehiculat în presă. Pot să vă împărtăşesc că eu am în minte un nume, dar nu pot să îl spun nici dumneavoastră, nici membrilor Comisiei Tehnice, pentru că ar însemna că aş interfera cu ei. Este ceva ce mi-aş dori, dar trebuie să înţelegem că într-o instituţie lucrurile sunt foarte clar separate. Asta înseamnă că lista pe care o vom primi mâine va fi cea pe care o vom aborda. În ordinea respectivă vom discuta cu posibilii selecţioneri. Şi nu cu toţi o dată, ci cu fiecare în parte. Nu vom accepta ca un selecţioner să antreneze şi o echipă de club şi nu vom accepta niciodată să plătim sume de bani pentru ca un antrenor să iasă de sub un anumit contract, mai ales când vorbim de un club din România şi de o sumă foarte mare. Asta pentru că imediat integritatea deciziei ar fi pusă la îndoială".

Burleanu a explicat că situaţia lui Gheorghe Hagi, care este proprietarul clubului Farul Constanţa, poate fi rezolvată în cazul în care el va fi ales ca selecţioner: "Cunoaştem interesul lui Gică Hagi de a ieşi din acţionariatul clubului. O ieşire pe care probabil şi-a pregătit-o de foarte mult timp. Nu ştim dacă şi-a finalizat-o, nu ştim când şi-o va finaliza, dar cunoaştem acest subiect".

Preşedintele şi-ar fi dorit ca Edward Iordănescu să continue la conducerea tehnică a primei reprezentative, dar în acelaşi timp îl înţelege că a obosit.

"Începând de ieri ştim că mandatul lui Edi Iordănescu se va termina la finalul acestei luni. Ca administraţie a Federaţiei ne-am dorit să continuăm cu Edi, mai ales că el a fost cel care a edificat tot procesul de construcţie început în urmă cu 10 ani. Procesul a fost unul foarte bine făcut, astfel că indiferent de rezultatele de la acest EURO ne-am fi dorit să continuăm împreună. Pentru că procesul a fost cel care a stat la baza acestui succes. Îi suntem recunoscători că în mandatul lui am reuşit să producem cea mai importantă performanţă sportivă din ultimii 24 de ani. În urma lui rămâne o echipă unită şi disciplinată care în continuare are potenţialul de a-şi atinge noi limite în ceea ce priveşte performanţa sportivă. De altfel, aceasta este cea mai importantă moştenire a lui Edi Iordănescu. 'Generaţia de suflet' a reuşit să inspire naţiunea noastră ceea ce este un aspect important atunci când vorbim de un fenomen social cum e fotbalul. De aceea, ca Federaţie, ne-am dori ca la un moment dat drumurile noastre să se poată reîntâlni din punct de vedere profesional. Pentru că altfel rămânem prieteni, în ciuda faptului că nu o să mai putem continua împreună în următorul mandat. Din punctul meu de vedere, Edi Iordănescu este un antrenor cu un potenţial uriaş care are toate şansele să reuşească în fotbal la cel mai înalt nivel. Şi sunt sigur că oriunde va merge va continua să reprezinte România cu onoare", a menţionat Burleanu.

Iordănescu l-a asigurat pe Burleanu că nu va semna în perioada următoare cu niciun club.

"Vă confirm că nu au existat probleme de ordin financiar în discuţiile dintre noi. Nu au existat probleme în ceea ce priveşte durata contractului şi nici probleme în ceea ce priveşte situaţia staffului tehnic. Toate aceste subiecte au fost agreate de mine şi Edi Iordănescu înainte de plecarea la EURO 2024. Singurul element care îl determină pe Edi Iordănescu de a nu continua la echipa naţională este că îşi doreşte să fie mai aproape de familie pentru o anumită perioadă de timp. După cum aţi văzut, am amânat la maximum această decizie şi abia ieri am avut confirmarea oficială pentru că am sperat până în ultimul moment că Edi se va răzgândi. El merită tot respectul nostru şi de aceea îl înţeleg perfect în această decizie. Şi îi invit şi pe suporteri să îl înţeleagă la fel. Să lucrezi ca selecţioner al primei reprezentative e o presiune foarte mare, iar acesta cred că a fost elementul care l-a determinat să ia o asemenea decizie. El mi-a confirmat că are nevoie să se odihnească, şi îl cred că a trecut printr-o perioadă de epuizare fizică şi psihică în această perioadă de timp, şi că nu va semna cu niciun alt club în perioada următoare", a afirmat preşedintele.

Burleanu a dezvăluit că trei membri ai staffului tehnic al echipei naţionale îşi doresc să continue, dar acest lucru va depinde de negocierile cu noul selecţioner.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, pe site-ul oficial, încheierea colaborării cu selecţionerul Edward Iordănescu, după ce prelungirea contractului scadent la finalul acestei luni nu a mai fost posibilă, cele două părţi nereuşind să ajungă la o înţelegere.

În mandatul lui Edward Iordănescu, echipa naţională a înregistrat, în 28 de partide, 10 victorii, 10 rezultate de egalitate şi 8 înfrângeri.

După o campanie în Liga Naţiunilor, în 2022, care a reprezentat o etapă de pregătire a preliminariilor pentru EURO 2024, FRF a decis continuarea colaborării cu Iordănescu, iar în campania de calificare pentru turneul final din Germania echipa naţională a încheiat pe primul loc, neînvinsă, şi cu doar 5 goluri primite în cele 10 partide.

La turneul final al EURO 2024, sub conducerea lui Edward Iordănescu, România a câştigat grupa, depăşind Belgia, Slovacia şi Ucraina. În primul meci al turneului final, tricolorii au reuşit cea mai categorică victorie din istoria participărilor la turneele finale, mondiale şi europene, învingând Ucraina cu scorul de 3-0.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite