Bulgarii şi-au tăiat partea leului în a 5-a etapă din Turul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soarele necruţător şi vântul din lateral au fărămiţat plutonul care, la puţin peste patru ore de la plecarea din Botoşani, a ajuns la Bacău, punct final al etapei cu numărul 5 în lungime de 164 km. Bulgarii s-au aflat în prim-plan, Anghelov Hristomir trecând primul linia de sosire, iar Vladimir Koev rămânând lider

Fără să fie la fel de dură ca etapele cu numărul 2 (Tg. Mureş – Vatra Dornei) şi 4 (Suceava – Botoşani), cea de ieri s-a desfăşurat în condiţii meteo grele, canicula şi vântul din lateral chinuindu-i pe sportivi. Dintre sportivii implicaţi în accidentul de niercuri turcul Guler Mustafa (Konya) nu a luat startul, el fiind transportat la un spital din Bucureşti şi operat la claviculă.

Nici Sipos Zoltan nu a fost mai norocor. Deşi a luat startul în etapă, ca purtător al tricoului albastru (cel mai bine clasat ciclist român, mureşanul a fost nevoit să abandoneze la kilometrul 28, ca urmare a unor dureri acuzate la spate. După alţi 34 de kilometri s-a înregistrat prima evadare a zilei, bulgarul Anghelov Hristomir (SK Dobrici), grecul Georgios Karatzios (SP Tablewere) şi italianul Piergiacomo Marcolina (CT Friuli) detaşându-se de pluton. La Tg. Frumos, după 74,5 km, cei trei aveau un avans de circa trei minute şi jumătate.

Românii au încercat să se „lipească” de evadaţi

Urmăritorii au reacţionat târziu la această desprindere, mai cu seamă că niciunul dintre evadaţi nu ameninţa poziţiile din fruntea clasamentului general. În urmărirea celor trei au plecat românii Răzvan Jugănaru şi Albert Şerban, care au luat un avans de 1:45 faţă de pluton.

La sosirea în Bacău au ajuns primii Hristomir, Oleksandr Surutkovici (Athlet Ucraina), Mihailo Kononenko (Konya Cicling Team) şi Marcolina, primul detaşându-se la sprint în 4h 13:44 (ceilalţi au avut o întârziere de 5 secunde). După ei a venit un grup de 51 de sportivi, la 44 de secunde, printre ei aflându-se şi Vladimir Koev (Hemus), care şi-a păstrat tricoul galben. Tricoul albastru a fost preluat de Alex Ciocan (Dinamo).

Câştigători sprinturi: Hârlău – Victor Mironov, Cotnari – Anghelov Hristomir, Tg. Frumos – Piergiacomo Marcolina.

Căţărare Strunga (categoria C): Piergiacomo Marcolina

Astăzi caravana va pleca din Bacău, la ora 13.00, cu destinaţia Buzău.

Clasamente de etapă
Individual

1. Anghelov Hristomir (SK Dobrici) 54h 13:44
2. Oleksandr Surutkovici (Athlet Ucraina) 4h 13:44
3. Mihailo Kononenko (Konya Cicling Team 4h 13:44
4. Piergiacomo Marcolina (CT Friuli) 4h 13:44
..............................................................................
11. Alexandru Ciocan (Dinamo) 4h 13:44
..............................................................................
16. Răzvan Jugănaru (Dinamo)  4h 14:28

Echip
e
1. SK Dobrici (Bulgaria) 12h 42:30
2. Athlet Ucraina 12h 42:39
3. Kolss CT (Ucraina) 12h 42:41
.....................................................................................
6. Dinamo Scorseze  12h 43:24
7. OT Autoconstruct Câmpulung 27h 42:24
8. Tuşnad Cycling Team 12h 42:24
.....................................................................................
11. CS Mazicon 12h 43:24
14. România Under 23 12h 43:42

Generale
Individual

1. Vladimir Koev (Hemus) 20h 20:04
2. Bruno Rizzi (Tuşnad) 20h 24:11
3. Ioannis Tamouridis (TC Tablewere) 20h 24:43
........................................................................................
11. Alexandru Ciocan (Dinamo 20h 29:19
..........................................................................................
18. Răzvan Jugănaru /(Dinamo) 20h 29:46

Echipe
1. Hemus 1896 (Bulgaria) 61h 20:45
2. Tuşnad Cycling Team 61h 22:45
3. SP Tablewere (Grecia) 61h 22:45
.............................................................................................
6. Dinamo Scorseze 61h 20:50
.............................................................................................
8. Autoconstruct Câmpulung 61h 33:37
11. CS Mazicon 61h 39:39
12. România Under 23 61h 44:13

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite