Brazilianul Scolari, favorit la preluarea Columbiei
0
Fostul selecţioner al reprezentativelor de fotbal a Braziliei şi Portugaliei, Luiz Felipe Scolari, este cel mai bun candidat pentru preluarea selecţionatei Columbiei, a afirmat fostul jucător columbian Faustino Asprilla.
"Dacă ne gândim la un străin, să vină Luiz Felipe Scolari. Ar fi cel mai bun antrenor care ar putea antrena Columbia, voi vorbi cu el", a declarat pentru portalul 'futbolred' fostul jucător de la echipa italiană Parma, engleză Newcastle, precum şi de la Palmeiras şi Fluminense.
"Este un învingător, a fost campion mondial cu Brazilia, vicecampion în Europa cu Portugalia, plus că a cucerit Copa Libertadores cu Gremio şi Palmeiras. Este cel mai bun tehnician pentru trezirea fotbalului columbian", a adăugat Asprilla.
În prezent, Scolari antrenează formaţia uzbecă FC Bunyodkor, grupare care îl plăteşte cu 13 milioane de euro anual !