Astra, „evacuată“ din Giurgiu pentru Liga Europa: de vină sunt „nişte beţivi notorii“. Cum s-a stricat gazonul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stadioanele din România riscă să devină nişte monumente pe care le poţi admira de afară, dar nu poţi organiza un meci în ele.

După ce naţionala a jucat pe „Cluj Arena“ pe un gazon prost, acum Astra a fost nevoită să-şi programeze primul meci din grupele Ligii Europa, cel cu Austria Viena (joi, ora 20.00) pe „Arena Naţională“. 

Deşi stadionul din Giurgiu e omologat, problema ţine de gazon. Suprafaţa de joc e într-o stare deplorabilă, iar UEFA n-a acceptat ca Astra – Austria Viena să se joace acolo. În cazul în care iarba va fi schimbată până la ora celui de-al doilea meci al giurgiuvenilor de pe teren propriu, cel cu Viktoria Plzen (3 noiembrie, ora 20.00), atunci echipa lui Şumudică va putea reveni pe arena „Marin Anastasovici“.

„Nişte beţivi notorii“

Din cauza acestei situaţii, secundul Astrei, Cristi Petre, i-a desfiinţat pe cei care s-au ocupat de problema gazonului. „Ruşine celor care se ocupă de acest teren, probabil sunt nişte oameni din Giurgiu, angajaţi de Primărie. Nu se poate ca din cel mai bun gazon al acestei ligi, el să devină acum unul execrabil, pe care nu poţi juca nici la Divizia C. Să le fie ruşine, noi ştim foarte bine ce s-a întâmplat. Aici nu e întâmplare, e vorba de incompetenţa unor beţivi notorii. Au făcut pe supăraţii şi au sabotat totul. Au udat terenul ziua, pe 40 de grade, în loc să-l ude seara“, a povestit Petre la Digi Sport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite