Antrenorul plătește primul și în Anglia: Conte, dat afară de Tottenham. Anunțul clubului

0
Publicat:

Tottenham Hotspur a anunţat plecarea antrenorului său, italianul Antonio Conte, care şi-a reziliat ''de comun acord'' contractul cu clubul englez de fotbal, un divorţ devenit inevitabil după mai multe luni de tensiuni interne, informează AFP.

Antonio Conte, șomer începând din această săptămână. FOTO: Arhiva Adevărul
Antonio Conte, șomer începând din această săptămână. FOTO: Arhiva Adevărul

Sosit în noiembrie 2021 la clubul londonez, Conte se afla într-o postură dificilă după eliminarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor şi după ce şi-a criticat deschis jucătorii după meciul încheiat la egalitate (3-3) în compania "lanternei roşii" Southampton, înaintea pauzei internaţionale.

Antonio Conte va fi înlocuit de secundul său, italianul Cristian Stellini, numit la conducerea tehnică a lui Spurs până la finalul sezonului.

Tottenham ocupă în prezent locul al 4-lea în Premier League, cu un avans de numai două puncte faţă de Newcastle, formaţia de pe poziţia a cincea, care are însă două meciuri mai puţin disputate în cursa pentru calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.

"Ne mai rămân zece meciuri din Premier League şi avem o bătălie pentru un loc în Liga Campionilor", a explicat într-un comunicat preşedintele clubului londonez, Daniel Levy. "Trebuie să fim uniţi, toată lumea trebuie să-şi intensifice eforturile pentru a asigura cel mai bun rezultat pentru clubul nostru şi suporterii noştri loiali şi incredibili", a adăugat el.

Cristian Stellini îl înlocuise deja pe Conte, atunci când tehnicianul în vârstă de 53 de ani s-a aflat în recuperare după o intervenţie chirurgicală la vezica biliară. Ryan Mason, fostul mijlocaş al lui Tottenham, care s-a aflat pentru scurt timp la conducerea lui Spurs, în 2021, va fi noul secund al lui Stellini, a precizat clubul londonez.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite