Ana Maria Popescu, după o performanţă-record: „Un început de sezon excepţional. Apoi s-a lăsat liniştea peste lume“
0Ana Maria Popescu se declară fericită, după ce a fost desemnată, duminică, de către Federaţia Internaţională de Scrimă, câştigătoarea Cupei Mondiale din acest sezon, românca devenind, astfel, cea mai titrată spadasină din istoria acestei competiţii, cu patru victorii repurtate la general, în carieră.
„Adevărul“ redă integral mesajul postat de Ana Maria Popescu, pe reţelele de socializare, o veritabilă pagină de jurnal ce ne introduce în universul campioanei olimpice cu echipa din 2016, viccecampioană olimpică la individual din 2012, dublă campioană mondială şi sextuplă campioană europeană:
„Mă simt ca şi cum aş fi tras toată ziua din greu la un Grand Prix şi acum pot, în sfârşit, să-mi trag sufletul după acele asalturi infernale şi să mă bucur de realizările mele... ciudat sentiment!
În realitate, am petrecut o duminică minunată la care în sezonul competiţional nici nu îndrăzneam să visez. Dimineaţa am ieşit la plimbare cu domn Popescu, iar dupa prânz mi-am permis să mă joc şi să lenevesc alături de năstruşnicul Duras.
Au trecut (deja) 4 luni de când am urcat pentru ultima dată pe planşa de scrimă. Între timp am suferit o intervenţie chirurgicală, am fost imobilizată la pat, am mers în cârje şi abia acum, după 7 săptămâni pot să mă laud că învăţ (din nou) să merg...
Cu toate acestea, în ultimele ore, au curs mesaje pline de gânduri bune şi felicitări... aşa cum se întâmplă după marile competiţii, cele care (foarte rar) se văd la TV.
Am câştigat pentru a 4 a oară Cupa Mondială şi acest lucru reprezintă o performanţă la care am visat mult timp, trebuie să recunosc. Mereu mi-am dorit să fiu prima, să fiu cea mai bună în ceea ce fac! Cu toate acestea, acum, mă bucur cu măsură...
Ca să fiu cinstită până la capăt, aş merita premiul pentru cel mai bun început de sezon (dacă acesta ar exista)!
Deşi trăim vremuri tulburi, înainte de această perioadă, am avut un început de sezon excepţional... câştigând două medalii de aur şi o medalie de argint care m-au propulsat pe prima treaptă a clasamentului mondial!
Apoi... apoi s-a lăsat liniştea peste lume.
Pentru noi, totul s-a oprit când ajunsesem la jumătatea drumului şi nu vom şti niciodată cine ar fi câştigat punctele rezervate celorlalte competiţii...
Acest lucru nu diminuează cu nimic meritul meu şi al oamenilor care m-au ajutat să ajung aici, dar nici bucuria nu poate fi completă atâta timp cât am ajuns la linia de finish înainte de vreme.
Vă mulţumesc vouă pentru cuvintele frumoase şi echipei mele pentru munca depusă!“