Americanii oferă prima imagine cu noul antrenor al lui Halep: Îl va testa la Indian Wells şi Miami

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Simona Halep (30 de ani, 26 WTA) a făcut un experiment, în Orientul Mijlociu, jucând la Dubai şi la Doha, fără antrenor. Acum, va face altul, în cadrul ultimelor întreceri de hard din prima parte a sezonului.

Simona Halep a ajuns la concluzia că fără antrenor nu se poate! Adică, ceea ce a realizat şi la începutul anului 2019, după prima plecare a lui Darren Cahill.

Acum trei ani, „Simo“ a jucat o scurtă perioadă fără antrenor, după care i-a oferit belgianului Thierry van Cleemput o perioadă de probă, la Doha. Atunci însă, după finala pierdută de Halep în Qatar, aceasta a renunţat la van Cleemput, iar apropiaţii Simonei au povestit ce s-a întâmplat, după cum „Adevărul“ a scris aici.

La trei ani după acel moment, Halep oferă, din nou, o perioadă de probă unui antrenor. Potrivit jurnaliştilor de la Tennisworldusa, constănţeanca îl avea avea pe francezul Morgan Bourbon (29 de ani) în stafful ei, la Indian Wells (10-20 martie) şi Miami (21 martie - 3 aprilie).

Bourbon, fost jucător, lucrează acum la Academia deţinută de Patrick Mouratgolu, antrenorul Serenei Williams. Mourataglou i-ar fi recomandat lui Halep să încerce să lucreze cu Bourbon, măcar pentru o perioadă, pentru a vedea dacă există compatibilitate între ei. 

Informaţia cooptării lui Bourbon în stafful lui Halep a apărut prima dată în presa română, fiind furinzată de prosport.ro. Apoi, şi alte surse au confirmat această ştire. Cei de la Tennisworldusa oferă şi o fotografie cu noul antrenor al Simonei, distribuind o postare făcută de canalul de Twitter, Romanian Tennis, după cum se poate vedea mai jos:

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite