Alexandru Cicâldău, telenovelă încheiată. Jucătorul lui Galatasaray a plecat spre Ploiești și a ajuns la Craiova

0
Publicat:

Alexandru Cicâldău revine la Universitatea Craiova, după ce oltenii l-au ”deturnat” pe ultima sută de metri din drumul spre Petrolul Ploiești. Bașkanii lui Galatasaray au fost convinși să-l lase pe mijlocaşul de 27 de ani în Banie, după ce bătuseră palma cu ”găzarii”, în virtutea amiciţiei conducătorilor de club ai ploieștenilor.

Alexandru Cicâldău va îmbrăca tricoul Universității Craiova. Foto Galatasaray
Alexandru Cicâldău va îmbrăca tricoul Universității Craiova. Foto Galatasaray

În negocieri, a contat faptul că patronul Universității, Mihai Rotaru a plusat la suma de transfer, astfel, Cicâldău nu revine sub formă de împrumut la Ştiinţa, ci definitiv, el urmând să semneze un contract pe doi ani, plus opţiune pe încă doi. Salariul pe cele două sezoane în care Cicâldău mai avea contract cu Galatasaray Istanbul va fi plătit în comun de Universitatea Craiova şi campioana Turciei, iar toată afacerea îl costă pe Mihai Rotaru undeva în jurul a 1 milion de euro, scrie ProSport. Astfel, în cursul zilei de astăzi, jucătorul a aparținut celor de la Galatasaray, apoi celor de la Petrolul, pentru ca Universitatea Craiova să fie cea care l-a câștigat.  

Galatasaray nu-l mai voia pe Cicâldău 

Până la urmă, toate părțile au avut de câștigat: Universitatea Craiova a luat definitiv un jucător de valoare într-un sezon în care speră să câştige titlul, achitând numai o parte din salariul acestuia, iar Galatasaray scapă de o bună parte din remunerația jucătorului, precum şi de bonsurile pe care trebuia să i le acorde Craiovei. Iar Alex Cicâldău se vede rămas cu salariul integral. 

Internaționalul român nu a mai intrat în vederile antrenorului Okan Buruk, astfel că a fost nevoit să se antreneze separat de lotul primei echipe, alături de alţi jucători nedoriți de campioana Turciei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite