Adrian Mititelu continuă războiul de gherilă cu Sandu şi Dragomir: „Într-o săptămână nu vor mai fi în funcţii!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Altădată buni prieteni, Sandu, Dragomir şi Mititelu sunt acum la cuţite
Altădată buni prieteni, Sandu, Dragomir şi Mititelu sunt acum la cuţite

Fostul patron al Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, continuă războiul cu şefii fotbalului românesc. Mai nou, Mititelu a anunţat că îi va reclama pe Sandu şi Dragomir la UEFA, fiind convins că forul european îi va suspenda din funcţii pe cei doi din cauza abuzului făcut asupra fostei echipe a Craiovei.

Adrian Mititelu a adus în discuţie prejudiciul făcut de Sandu şi Dragomir în momentul în care au votat dezafilierea Craiovei, suma ridicându-se la 15 milioane de euro. „Suma de 15 milioane este prejudiciul cauzat statului pentru că drepturile federative erau sechestrate de ANAF Dolj, prejudiciul cauzat Universităţii este mult mai mare. Din momentul ăsta, Sandu şi Dragomir nu mai pot fi în funcţie, vor fi suspendaţi imediat cum primesc înştiinţarea acasă. Ei automat nu vor mai avea voie să intre în sediul federaţiei şi al ligii. Ăsta e începutul numai. Mai pot urma alte trimiteri în judecată, pentru că mai sunt şi alte dosare care îi vizează pe ei. Într-o săptămînă nu vor mai fi în funcţii”, a spus Mititelu la Sport.ro.

Mai mult decât atât, trimiterea în judecată a lui Mircea Sandu din caua dezafilierii Craiovei va atrage după sine suspendarea din funcţia de membru al Comitetului Executiv al UEFA pentru Mircea Sandu. „Cred că numai pe baza trimiterii în judecată, Mircea Sandu nu mai poate rămâne membru în Comitetul Executiv al UEFA. Eu o să trimit rechizitoriul la UEFA. Numai că acolo sunt fel şi fel de legături, între el şi Platini. A stat bine pe creangă, pentru că l-a ajutat pe Platini să vină în funcţie şi probabil că s-a şi băgat pe sub pielea lui Platini, cu stilul lui, cu cadouri, cu vizite, cu stilul ăsta românesc. L-a dat şi pe ăla pe brazdă. Dar acolo este o limită, acolo nu te poţi juca cu legea în halul ăsta, cum se joacă ei”, a tunat Mititelu.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite