VIDEO Kevin Spacey, surprins în timp ce cânta „La Bamba“ pe o stradă din Spania
0Kevin Spacey (60 de ani), dublu câştigător al premiului Oscar şi acuzat de abuzuri sexuale, a fost filmat cântând la mandolină, în toiul nopţii, pe străzile oraşului Sevilia, alături de un grup de studenţi spanioli.
La uşa unui bar din Plaza Nueva, vizavi de Primăria din Sevilia, câţiva studenţi ai Universităţii de Drept cântau refrene latino şi dansau rumba, alături de un grup de petrecăreţe care însoţeau o viitoare mireasă.
Puţin după ora unu noaptea, spre surpriza tuturor şi mai ales a participantelor la petrecerea burlăciţelor, actorul american, care se afla în bar în compania unor prieteni, a venit la uşa de intrare pentru a se interesa de acea petrecere stradală, notează Agerpres.
Fiind imediat recunoscut, Kevin Spacey s-a alăturat tinerilor petrecăreţi şi s-a arătat dispus să facă selfie-uri şi filmări cu telefonul la această petrecere improvizată, la care au asistat apoi numeroşi alţi curioşi şi trecători.

Momentul culminant a fost alăturarea sa la refrenul cântecului „La bamba“ cu o trupă spaniolă de cântăreţi stradali, Tuna de Derecho de Sevilla, când actorul a cântat la chitară şi a fredonat câteva versuri.
Scena, filmată cu telefonul şi publicată pe Twitter, a înregistrat peste 79.000 de vizionări.
Acestea sunt primele imagini în care actorul american apare relaxat în public, după ce în urmă cu doi ani a fost acuzat de Anthony Rapp că a întreţinut relaţii sexuale cu el când avea vârsta de doar 14 ani.
Procurorii din Massachusetts au renunţat la alte acuzaţii penale formulate împotriva actorului, după ce victima prezumtivă a refuzat să depună mărturie.
View this post on Instagram Fantástica noche pasamos @es3gs @memi.sanchez.7 @almudena_gorjon @ftmaqueda @happynayo con @kevinspacey #friends #love #happy #smile #laugh #kevinspacey #night #party #tunos #sevilla #instafriends #instagirls #instahappy #instafamous #instamoment #instapic #instalove #picoftheday #pictureoftheday #likeforlikes #likeforfollow #september A post shared by Carla (@carlaalarconroman) on Sep 4, 2019 at 1:43am PDT
De asemenea, actorul a susţinut un moment artistic în faţa unui muzeu din Roma, Italia, acum o lună, unde a recitat în limba engleză poemul italian „The Boxer“, de Gabriele Tinti.
Nu este clar ce a sperat el să realizeze cu acest moment. Cariera actorului a fost întreruptă în 2017 după ce a fost acuzat de mai multe persoane de agresiune sexuală.
Procurorii au renunţat la cazul de agresiune sexuală împotriva lui Kevin Spacey, citând „indisponibilitatea“ martorului acuzator. Actorul a fost acuzat că a agresat un tânăr în vârstă de 18 ani într-un local din Nantucket în 2016. Un proces urma să aibă loc în toamnă, scrie news.ro.
Textul italianului Gabriele Tinti, citit în engleză de actor, evocă un boxer obosit şi învins, şi dorinţa lui de a nu abandona. Un poem care pare să facă referire mai mult chiar la Spacey.
„Am zguduit ţara, am făcut ca arenele să vibreze, mi-am sfâşiat adversarii“, a citit Spacey.
Pe Twitter, Tinti a negat zvonurile care spuneau că ar fi scris poemul gândindu-se la Spacey. Mai degrabă, a spus el, a făcut parte dintr-un proiect în care a scris poeme omagiu unor piese de artă antice.
Kevin Spacey, născut pe 26 iulie 1959, este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale. Starul hollywoodian a câştigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele „Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects” (1995) şi „American Beauty” (1999). A jucat în filme precum „Se7en”, „LA Confidential”, „K-Pax” şi „The Men Who Stare at Goats”. Din 2013 până în 2017, a jucat rolul principal în serialul „House of Cards”. În plus, el a făcut numeroase roluri în teatru.