Shakira, primele reacții după divorțul de Pique. „E un coșmar din care sper să mă trezesc“

0
0

La mai bine de trei luni și jumătate de la momentul anunțului divorțului de Gerard Pique, Shakira a vorbit în premieră despre despărțirea de fotbalistul Barcelonei și a recunoscut că ultima perioadă a constituit ”cea mai neagră perioadă din viața” sa.

Pique și Shakira au avut o relație de 12 ani. Foto Arhivă Adevărul
Pique și Shakira au avut o relație de 12 ani. Foto Arhivă Adevărul

Sunt paparazzi în fața casei mele tot timpul. Nu am unde să mă ascund împreună cu copiii mei. Putem sta doar în casă și asta îi afectează. Probabil că este cea mai neagră perioadă din viața mea.

Uneori simt că e ca într-un coșmar din care mă voi trezi la un moment dat. Trebuie să aștept ca această rană din pieptul meu să se vindece. Vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Shakira, citată de Marca.

Urmează să lanseze un album

Cântăreața a anunțat că se vindecă prin muzică și că urmează să lanseze un album. ”Muzica mi-a salvat viața. Au fost zile când doar prin muzică m-am putut ridica. Am un album încheiat pe care urmează să-l lansez și sunt foarte entuziasmată. Abia aștept să împărtășesc melodiile cu oamenii care așteaptă albumul”, a anunțat Shakira.

Shakira a decis să divorțeze de Gerard Pique după ce fotbalistul Barcelonei a avut o aventură cu Clara Chia Marti, care a devenit între timp noua parteneră a acestuia. Clara a fost surprinsă, alături de o prietenă, recent pe străzile din Barcelona, dar nu a vrut să răspundă întrebărilor puse de o jurnalistă iberică, scrie Digi Sport.

Mai multe - Vedete

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite