Relaţia actorilor din „Amurg“, în impas după o escapadă amoroasă
0
Actriţa americană Kristen Stewart l-a înşelat pe partenerul ei de viaţă, actorul Robert Pattinson, cu un regizor de la Hollywood, care este căsătorit şi are doi copii.
Relaţia celor doi protagonişti din franciza „Amurg/ Twilight“ a avut mult de suferit după ce în presa americană au apărut articole ce relatau despre escapada lui Kristen Stewart, care a avut o legătură amoroasă de scurtă durată cu regizorul Rupert Sanders, potrivit Mediafax.
„Kristen este complet devastată. Spune că a fost o greşeală şi că i-a lipsit complet judecata. Nu a avut o relaţie de dragoste cu Rupert. A fost doar o aventură scurtă, care nu ar fi trebuit să se întâmple. Ea nu a vrut să rănească pe nimeni. Este o persoană bună, care a făcut însă o alegere proastă“, a declarat o sursă apropiată cuplului.
Aventura actriţei americane cu Rupert Sanders, regizorul cu care a colaborat la filmul „Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător/ Snow White and the Huntsman“, a avut loc cu puţin timp în urmă, a precizat aceeaşi sursă.
Regizorul britanic Rupert Sanders este căsătorit cu modelul Liberty Ross, cu care are doi copii.
Body