Regina fără țară: Povestea frumoasei Anne-Marie a Greciei, văduva Regelui Constantin al II-lea FOTO

0
Publicat:

Funeraliile ultimului Rege al Greciei au avut loc, luni, la Atena, în prezența multor capete încoronate din Europa.

Prințul Pavlos și mama sa, Regina Anne-Marie, la funeraliile regelui grec
Prințul Pavlos și mama sa, Regina Anne-Marie, la funeraliile regelui grec

Constantin al II-lea al Greciei a murit pe 10 ianuarie, la vârsta de 82 de ani, lăsând în urmă o Coroană care mai există doar cu numele și care-l va avea, de-acum, ca șef pe Prințul moștenitor Pavlos, în vârstă de 55 de ani, fiul cel mare al răposatului suveran.

Însă dispariția fostului rege elen va lăsa golul cel mai greu de umplut în inima celei care i-a stat aproape o viață întreagă, Regina Anne-Marie a Greciei, acum în vârstă de 76 de ani - o firgură deosebit de elegantă, care a trăit mărirea şi decăderea unui destin de regină din 1964 până în 1973, când a fost abolită monarhia în statul elen.

Regina Greciei, îndurerată la înmormântarea de ieri de la Atena
Regina Greciei, îndurerată la înmormântarea de ieri de la Atena

Fiică de rege şi sora unei regine, cea care i-a fost parteneră de viaţă nu mai puţin de 58 de ani fostului Rege Constantin al II-lea al Greciei nu este, așadar, oricine.

Sora actualei Regine Margrethe a Danemarcei

Prinţesa Anne-Marie Dagmar Ingrid a Danemarcei s-a născut la 30 august 1946 în Palatul Amalienborg din Copenhaga, fiind a treia şi cea mai mică fiică a Prinţului moştenitor Frederick (viitorul Rege Frederick al IX-lea) şi a Prinţesei Ingrid (mai târziu Regina Ingrid). Surorile ei mai mari sunt actuala Regină Margrethe a Danemarcei şi Prinţesa Benedikte a Danemarcei, care s-a măritat cu un aristocrat german.

Frumoasa de la palatul danez l-a cunoscut pe viitorul ei soţ (bașca verişor de-al treilea) în 1959, când ea avea doar 13 ani şi el avea 19 ani. La acea vreme, Constantin era prinţ moştenitor al Greciei şi îi însoţea pe părinţii săi, Regele Paul şi Regina Frederica, într-o vizită de stat în Danemarca.

Câţiva ani mai târziu, prințul grec și adolescenta daneză s-au întâlnit din nou în Danemarca, iar Constantin le-a spus părinţilor că vrea să se căsătorească cu frumoasa Anne-Marie și cu nimeni alta. În luna mai a anului următor, Anne-Marie i-a servit ca domnişoară de onoare Sophiei, sora prinţului grec, atunci când aceasta s-a căsătorit cu Prinţul Juan Carlos al Spaniei. Cei doi au devenit, mai târziu, Regele şi Regina Spaniei.

La petrecerea de nuntă a surorii sale mai mari, chipeșul Constantin a avut ochi doar pentru frumoasa daneză, singura fată cu care acesta a dansat. Când Regele Paul al Greciei a murit în anul 1964 şi noul rege Constantin al II-lea, de doar 24 de ani, i-a urmat la tron, acesta avea nevoie de-o parteneră oficială, iar aleasa inimii sale era încă minora Prinţesa Anne-Marie a Danemarcei. 

Avea doar 18 ani când s-a căsătorit cu Constantin

Regele Constantin și Anne-Marie s-au căsătorit, așadar, pe 18 septembrie 1964, la Atena, la doar două săptămâni după ce prințesa daneză a împlinit 18 ani. Odată intrată în casa regală elenă, Anne-Marie s-a convertit la ortodoxie, religia de stat a Greciei, şi a renunţat la orice pretenţie la tronul danez, atât pentru ea, cât şi pentru descendenţii ei.

Nunta regală din anul 1964
Nunta regală din anul 1964

Mai târziu, această ultimă regină a elenilor i-a dăruit soțului său nu mai puţin de cinci copii, doar doi dintre ei născându-se, însă, pe tărâm grecesc: Prinţesa Alexia şi Prinţul moştenitor Pavlos.

Ceilalţi trei urmaşi, Nikolaos, Theodora şi Phillipos au venit pe lume în exil, după ce familia regală greacă a trebuit să părăsească ţara, în 1967, ca urmare a unei lovituri de stat.

Pentru început, Constantin şi Anne-Marie s-au stabilit la Roma, acolo unde au locuit pentru o perioadă de cinci ani, apoi s-au mutat la Londra în 1973. În acest timp, noul guvern republican de la Atena abolea monarhia şi deposeda familia regală de palatele, titlurile și proprietăţile sale. 

Cuplul regal elen a putut să se întoarcă în Grecia de-abia în 2012, după 46 de ani de exil forțat. De atunci, Constantin și Anne-Marie au locuit permanent în Grecia, în Porto Heli și la Atena, acolo unde Constantin și-a petrecut ultimele luni ale vieții.

Foto: Getty Images, Profimedia

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite