Prințul Louis, vedeta paradei Trooping the Color. Ipostazele în care a fost surprins FOTO

0
Publicat:

Prințul Louis a furat spectacolul la primul Trooping the Color al Regelui Charles al III-lea, de când a devenit monarh. În timpul paradei, el a devenit extrem de neastâmpărat.

După ce a urmărit defilarea Royal Air Force de la balconul Palatului Buckingham împreună cu familia sa, Louis a salutat mulțimea adunată afară, notează The Independent.

Prințul Louis a atras, din nou, toate privirile

Tânărul membru al familiei regale a readus în fața mulțimii salutul pe care l-a prezentat, pentru prima dată la încoronarea regelui. Micul prinț își câștigă reputația prin a amuza publicul larg. El a ajuns și anul trecut pe prima pagină a ziarelor, în timpul sărbătoririi Jubileului de Platină, pentru regretata sa străbunica, regina Elisabeta a II-a.

Prințul Louis și familia regala britanica la Trooping The Colour 17 iunie 2023 FOTO Profimedia (1) jpg

Fiul cel mai mic al lui William și Kate a fost fotografiat ciupindu-și nasul, făcând fețe amuzante și jucându-se cu părul în timp ce se îndrepta către parada militară care comemorează prima zi de naștere „oficială” a bunicului său, în calitate de suveran.

Așezat alături de regina Camilla, prințesa de Wales și frații săi, George și Charlotte, într-o trăsură trasă de cai, Louis nu a putut sta o clipă în loc.

Prima apariție a lui Louis la ceremonia Trooping the Colour de anul trecut, cu ocazia ultimei parade de ziua de naștere a reginei Elisabeta, i-a lăsat, de asemenea, fără cuvinte, pe spectatori.

Cel mai tânăr prinț a fost văzut acoperindu-și urechile și schițând țipete în timpul paradei RAF, pe cerul de deasupra Palatului Buckingham.

Prințul Louis și familia regala britanica la Trooping The Colour 17 iunie 2023 FOTO Profimedia (7) jpg

,,De fiecare dată când îl văd pe prințul Louis, îmi vine să chicotesc” , a scris sâmbătă un utilizator al rețelelor sociale , catalogându-l ca fiind ,,plin de nazuri .

O altă persoană a scris: „A fost minunat să-i văd pe Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis la The Trooping of the Colour. Sunt întotdeauna încântători.”

Expresiile prințului Louis, ca întotdeauna, sunt atât de amuzante”, a mai scris altcineva, de Twitter.

Nici la ceremonia de încoronare a lui Charles, de luna trecută, micuțul nu a stat cuminte.

În drum spre Westminster Abbey, Louis și-a lipit fața de geamul trăsurii, în timp ce făcea cu mâna fanilor care s-au adunat, pentru momentul istoric.

Apoi a fost văzut căscând larg în timp ce aștepta în afara abației. În timpul ceremoniei, Louis a părut distras de ceva pe tavan, în timp ce sora lui mai mare, Charlotte, s-a aplecat să vadă ce gesticula.

Ceremonia Trooping the Colour este o tradiție regală care datează din secolul al XVIII-lea, când ar fi fost realizată pentru prima dată în timpul domniei regelui Carol al II-lea, în 1748.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite