Parcursul lui George Vintilă, câştigătorul „Ferma Vedetelor“: „Eram bâlbâit şi timid. Sârbu îmi zicea: «Nu te vede nimeni, poţi să fii şi în pielea goal㻓

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Vintila (45 de ani), pe lângă statutul recent dobândit de „Fermier al Anului“ în cadrul concursului „Ferma Vedetelor“, este una dintre vocile inconfundabile ale istoriei Pro FM şi un aprig iubitor al naturii. Totodată, Vintilă este o persoană care vrea să rămână veşnic cu un suflet de copil şi să îşi urmeze pasiunile.

Finalul competiţiei „Ferma Vedetelor“ a reprezentat un bun prilej pentru George Vintilă, câştigătorul show-ului de la Pro TV, şi Augustin Viziru, cel care s-a accidentat la o mână în timpul desfăşurării finalei, să se distreze într-un club. Pe ritmurile piesei „That’s the way I like it“, cei doi au dansat, subliniind şi mai mult ideea potrivit căreia au format o alianţă pe parcursul difuzării show-ului „Fermei Vedetelor“. În clipul video postat pe contul de Facebook al lui Augustin Viziru, acesta din urmă gesticulează cu mâna stângă bandajată în urma accidentului din finala „Ferma Vedetelor“, dar nu pare a simţi durerea provocată de ruptura produsă la nivelul tendoanelor. George Vintilă se bucură alături de acesta şi dansează pe ritmurile piesei, vedetele fredonând în tandem refrenul. Bucuria celor doi poate fi vizionată aici.

„Ferma Vedetelor“. George Vintilă: „Nu mi-am închipuit că voi ieşi învingător“

„Eu nu m-am gândit că cineva de acolo de sus îmi poate zâmbi în halul acesta, dar, lucrurile s-au întâmplat aşa, probabil, pentru că Augustin s-a accidentat, iar noi doi am avut un parteneriat (pe parcursul competiţiei - n.red.), iar când doi oameni înţelegători se întâlnesc într-un concurs de strategie, se înţeleg. Lumea poate că nu a priceput că a fost vorba despre un concurs de strategie pe care eu mi l-am propus să-l joc până la capăt, dar din care nu mi-am închipuit niciodată că voi ieşi învingător“, spunea George Vintilă după ce a fost declarat „Fermierul Anului“.

Numele lui George Vintilă se identifică cu istoria postului de radio Pro FM, acolo unde a început să lucreze din 1993. La început, acesta se prezentat cu numele de „George Braşoveanu“ (n.r. - el fiind născut la Braşov), pentru a nu fi confundat cu fratele său Marius Vintilă, iar în primii ani ai carierei sale a fost coleg cu Andi Moisescu, ocupându-se chiar cu citirea ştirilor. „Relaţia cu radioul este cea mai lungă relaţie a mea. Am ajuns într-un stadiu avansat, iar calea pe care am venit este foarte bine bătătorită. Este genul de relaţie în care, datorită faptului că se ivesc mereu lucruri noi, inedite, nu e loc să se stingă flacăra, iubirea. Respectul a sudat foarte bine relaţia mea cu radioul“, mărturisea el la „Adevărul Live“. „Eram bâlbâit şi timid, mă întreba şi Sârbu: «Ce ai, frate? Nu te vede nimeni, lucrezi la radio, poţi să fii şi în pielea goal㻓, mai zice acesta.

Cei doi fraţi Vintilă FOTO Arhivă

image
Respectul a sudat foarte bine relaţia mea cu radioul. Eram bâlbâit şi timid, mă întreba şi Sârbu: «Ce ai, frate? Nu te vede nimeni, lucrezi la radio, poţi să fii şi în pielea goală George Vintilă, DJ

Pe de altă parte, înainte de a ajunge în Bucureşti, George Vintilă şi-a încercat norocul alături de fratele lui în afara graniţelor ţării. Astfel, timp de doi ani de zile a lucrat într-un restaurant mexican din Londra, fapt care l-a inspirat să-şi pornească propria afacere. „Împreună cu D’Artagnan (Alex Petricean) şi Dexter (Bogdan Alexandrescu) am un business cu mâncare, «Joy Delivery», şi livrăm mâncare, dar un altfel de mâncare. Introducem câte ceva nou cam în fiecare zi, nu avem în nicio zi aceleaşi produse şi ne desfăşurăm activitatea sub denumirea de «butic culinar», iar feedback-urile au fost exclusiv pozitive“, a mai declarat George la „Adevărul Live“.

Dacă vreodată voi simţi că am pierdut copilul din mine să-mi cereţi bani de împrumut că nu o să mai stau prea mult pe aici George Vintilă, DJ

La 19 ani, George s-a însurat, dar mai apoi a spus că acesta a fost poate cea mai neinspirată decizie a vieţii sale. A avut o relaţie cu Cosmina Pasărin, după ce s-au cunoscut în timpul filmărilor pentru emisiunea „Zero“. Relaţia lor a durat trei ani. În prezent, acesta o are alături pe Maria, o tânără blondă cu care împărtăşeşte aceleaşi pasiuni şi care i-a adus liniştea.

Vintilă iubeşte sporturile montane şi maşinile, este pilot de raliuri, pasiune care i-a adus câteva trofee, este un mate iubitor de animale şi face bungee jumping. Iubeşte natura şi sprijină acţiunile de protejare a mediului. În acest sens, după ce ani la rând a purtat codiţe rasta, şi-a donat părul în scop ecologic pentru a ajuta natura care a suferit în timpul dezastrului din Golful Mexic.

George Vintilă ascultă muzica celor de la Metallica, Guns N Roses, Slash şi Depeche Mode, iar colegii săi îl apreciază pentru atitudine, verticalitate şi generozitate. Este o fire sportivă, face exerciţii fizice cu regularitate, îi place să testeze maşini cu mulţi cai putere şi vrea să îşi păstreze sufletul inocent al copilăriei. „Dacă vreodată voi simţi că am pierdut copilul din mine să-mi cereţi bani de împrumut că nu o să mai stau prea mult pe aici“, afirma el în acest sens.

George Vintilă plăteşte amenzile, la Adevărul Live

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite