Oana Roman, despre lupta cu depresia şi cum a afectat-o statutul lui Petre Roman: „Când tata a pierdut alegerile mi-am dat seama că eu nu am prieteni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vedeta de televiziune Oana Roman (41 de ani) a vorbit deschis despre lupta cu depresia şi momentele care au doborât-o, inclusiv cel în care tatăl ei, Petre Roman, a pierdut alegerile şi divorţul părinţilor.

În cadrul campaniei „Rătăcit în sine. Depresia, boala mileniului“, realizată de Elena Lasconi pentru Ştirile Pro TV, Oana Roman a dezvăluit că se luptă cu depresia încă de la 13 ani, însă părinţii nu au luat-o în serios. Totul a început în momentul în care a devenit peste noapte fiica prim-ministrului României. 

„Pentru o lungă perioadă, grija şi atenţia părinţilor pentru mine s-a încheiat. Prioritatea numărul unu pentru tata a fost strict guvernarea şi prioritatea numărul unu a mamei a fost să-l susţină în acest demers, iar eu nu am mai contat din momentul ăla“, a povestit Oana Roman.

„Ne-am mutat brusc într-o casă care mie nu îmi plăcea. Toată lumea spune: «Asta care a crescut în Primăverii», dar eu am urât din prima secundă faptul că stăteam acolo, eu voiam să fiu înapoi la mine acasă, la mine în cartier, unde stăteam cu prietenii mei şi cu gaşca mea. Am resimţit un teribil sentiment al abandonului, pentru că părinţii mei deodată erau preocupaţi de cu totul altceva. Pentru un adolescent de 13 ani, în perioada cea mai critică practic, e o problemă mare să se trezească deodată singur“, îşi mai aminteşte Oana.

Din cauza poziţiei importante pe care o ocupa tatăl ei, Oana a avut probleme şi la şcoală: „S-a discutat să mă exmatriculeze pentru că făceam afront, veneam cu pază la şcoală. Colegii mei mi-au luat însă apărarea. În anii aceia am trăit o depresie groaznică, pe care am început să o şi vocalizez în sensul că aveam momente când clacam pur şi simplu, plângeam foarte rău, ţipam foarte tare şi ceream ajutor. Nu am primit ajutor, pentru că ai mei credeau că fac fiţe. Tata oricum nu era acasă, mama nu prea avea timp şi atunci primul lucru pe care eu l-am făcut ca să mă pot ajuta pe mine a fost să-mi cumpăr un câine.“

O altă problemă a apărut în momentul în care Oana a renunţat la înot şi s-a îngrăşat 25 de kilograme în doar trei luni. Vedeta spune însă că prietenii şi câinele au ţinut-o pe linia de plutire până când a plecat la facultate în Franţa. 

Oana Roman a absolvit Şcoala de Înalte Studii în ştiinţele comunicării - CELSA de la Sorbona ca şef de promoţie, însă mărturiseşte că a suferit pentru că tatăl său nu a felicitat-o niciodată pentru acea reuşită: „Mi-aş fi dorit ca tata la final să vină şi sa-mi spună realmente «Bravo ţie! Eşti genială! Bravo ţie că ai reuşit!» Nu. Lui i s-a părut că a fost normal că am reuşit. I s-a părut o normalitate, nu un lucru ieşit din comun. Toată lumea spunea că eu sunt o neisprăvită, că mă duc la discotecă, că nu fac nimic, au zis că sunt ca Nicu Ceauşescu, că sunt beizadea, ceea ce nu era cazul. Şi atunci presiunea a fost şi mai mare, presiunea să demonstrez că nu e aşa a fost extremă.“

Nu i-a trecut prin minte că alegerile prezidenţiale din 2000 ar putea să-i influenţeze în vreun fel viaţa: „Când tata a pierdut alegerile mi-am dat seama că eu nu am prieteni. Oameni pe care i-am cărat după mine ani de zile în vacanţe, la petreceri, care au cunoscut prin mine nişte oameni, care au făcut averi prin mine, indirect dacă vrei, din momentul noiembrie 2000 nu au mai fost. M-am trezit singură. Deodată eu nu mai aveam niciun prieten. Nu îmi mai suna telefonul, nu mai dorea nimeni să vină la ziua mea. Nimic. Pentru că din momentul ăla eu am reprezentat pentru ei o cantitate neglijabilă şi ăla a fost un moment în care iarăşi am avut o cădere urâtă.“

Un alt punct de cotitură a fost despărţirea de Cornel Pasat, după o relaţie de şapte ani: „Un an nu am ieşit din casă, nu munceam, nu socializam, nu ieşeam cu nimeni, nu voiam să ştiu de nimeni, am început să merg la terapie. Ajunsesem atât de rău încât eu făceam 50 de atacuri de panică pe zi. Nu mai puteam să conduc pentru că eu dădeam din atac de panică în atac de panică, permanent. Nu mai puteam să respir, eram efectiv dărâmată, eram o legumă.“

După un an, terapia a echilibrat-o, însă a primit o nouă lovitură – divorţul părinţilor. „În momentul în care îmi revenisem şi eram pe drumul cel bun, s-au despărţit ai mei şi am căzut mai rău decât eram la început. Traumă a fost cu atât mai mare cu cât el s-a mutat cu doamna întâmplător sau nu într-un apartament care era fix deasupra mea, i-am văzut intrând în bloc. A fost o palmă şi mai mare, a fost momentul în care terapia nu a mai fost de ajuns şi a trebuit să iau tratament. Am luat vreun an şi jumătate ca să pot să stau în picioare, a fost momentul în care am început să iau antidepresive pentru că efectiv eram la marginea prăpastiei.“

Oana Roman a precizat că încă luptă cu depresia, însă are şi foarte multe motive de bucurii, mai ales oferite de fiica ei, Isabela (4 ani), pe care o are cu soţul ei, Marius Elisei (31 de ani).

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite