O fană Rammstein susține că a fost ademenită pentru sex. Solistul Till Lindemann, în centrul acuzațiilor
0O tânără, în vârstă de 24 de ani, din Irlanda de Nord a declarat pentru BBC că a fost recrutată pentru a face sex cu solistul trupei germane rock Rammstein.
Shelby Lynn, care susține că i s-a pus ceva în băutură în timpul unui concert la Vilnius, care a avut loc în luna mai, a făcut primele declarații pe rețelele de socializare.
Afirmațiile ei au declanșat un val de alte acuzații de comportament sexual nepotrivit împotriva solistului trupei, Till Lindemann. Însă, formația a negat acuzațiile.
Un purtător de cuvânt al Rammstein a declarat pentru BBC că o anchetă internă este în curs de desfășurare, iar primele rezultate sunt așteptate la începutul săptămânii viitoare.
Trupa, cunoscută pentru spectacolele sale extravagante și versurile controversate, a fost în centrul atenției în ultimele săptămâni, deoarece mai multe femei susțin că au fost recrutate pentru sex în timpul concertelor.
La fel ca Lynn, unele dintre ele bănuiesc că au fost alese pe rețelele de socializare de către o rusoaică, despre care se crede că ar fi fost un „recrutor" al solistului trupei, care le-a invitat la petreceri înainte și după spectacol.
„Row Zero”
Totodată, ea le-a oferit acces la o zonă restricționată chiar în fața scenei, cunoscută sub numele de „Row Zero”.
Shelby Lynn, care este din Ballymena, Antrim, a afirmat că, în momentul în care a ajuns la locul de desfășurare a evenimentului, un bărbat, Joe, i-a cerut ei și altor tinere să se alinieze.
„A început să filmeze... vreo patru fete, inclusiv pe mine. S-a apropiat foarte mult de fețele noastre", a afirmat Lynn.
Mai mult decât atât, ea a mai susținut că, la scurt timp după aceea, el a ales-o pe ea și alte câteva fete pentru a participa la o petrecere înainte de concert, unde i s-a oferit alcool și i s-a spus că Till Lindemann ar dori să se întâlnească cu ea în timpul unei scurte pauze după începerea concertului.
„Am întrebat: De ce, de ce eu? E vreun fel de chestie sexuală? Mi-a răspuns: Nu, nu, nu, nu, nimic de genul ăsta, absolut nimic de genul ăsta. Till este un gentleman desăvârșit", a mărturisit tânăra.
Ulterior, Lynn a mai precizat că a fost condusă într-o încăpere mică de sub scenă.
„De îndată ce Joe a tras perdeaua, mi-a venit rău, e o chestie de sex. Camera nu era mai mare decât o cabină de probă a magazinului Primark. În ea încăpeau poate patru sau cinci persoane.
„Nu fac asta”
Till intră și imediat îi spun: Dacă ești aici pentru sex. Eu nu fac asta”, a mai povestit femeia.
Solistul, conform spuselor sale, a fost furios și a părăsit camera.
Femeia, care a subliniat pe rețelele de socializare că nu a fost agresată sexual, a afirmat că nu prea își aducea aminte multe lucruri din seara respectivă, însă știe că i-a venit rău și a vomitat la o petrecere care a avut loc după concert.
Ea crede că i s-a pus ceva în băutură și că a fost victima unui „sistem organizat de racolare a fetelor".
În urmă cu o lună, trupa a reacționat prin publicarea unei declarații în care a negat spusele lui Lynn. Ulterior, sâmbătă după ce și alte femei au făcut mărturisiri asemănătoare, trupa a transmis că ia în considerare acuzațiile. Aceștia au condamnat orice fel de agresiune.
Un purtător de cuvânt al trupei a declarat ulterior pentru BBC că în prezent investighează afirmațiile și intervievează personalul și membrii echipei ca parte a anchetei.
Rammstein susține în prezent mai multe concerte în Germania. După solicitările mai multor politicieni, inclusiv ale ministrului german al Familiei, spectacolul de miercuri de la Munchen s-a desfășurat fără „Row Zero".
Purtătorul de cuvânt a adăugat că trupa a întrerupt contactul cu rusoaica acuzată că a ajutat la selectarea femeilor pentru „Row Zero". În plus, petrecerile private de după concert cu Till Lindemann au fost anulate.