Linda Gray, supărată pe „Dallas”. Actrița ajunsă la 82 de ani desființează serialul care a consacrat-o

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este starul incontestabil al serialului Dallas, însă acum, ajunsă la 82 de ani, Linda Gray pune punctul pe i: ”Mustea de șovinism”.

Fostele staruri Dallas: Patrick Duffy, Linda Gray, Larry Hagman
Fostele staruri Dallas: Patrick Duffy, Linda Gray, Larry Hagman

Îndrăgita actriță americană își amintește că în acea perioadă, majoritatea celor implicați în realizarea proiectului mamut era alcătuită doar din bărbați.

Femeile erau puține și cu funcții mai degrabă onorifice. Linda Gray nu a rămas cu un gust plăcut după Dallas: ”Să fim sinceri, acolo, în vremurile acelea, femeile erau marginalizate, desconsiderate, nicidecum un factor de decizie, ci doar unul de decor. Serialul Dallas era unul șovinist”, mărturisește tranșant Linda Gray revistei ”Hello”, cu ocazia numărului special dedicat femeilor.

Actrița de 82 de ani spune: ”Acum vedem cu toții că lumea se schimbă. Tiparele vechi au căzut.”

Linda Gray a avut o viață de vis. S-a născut în California, Santa Monica, în 1940. A devenit mamă de tânără, dar și model. Deși familia nu agrea ideea ca Linda să se facă actriță, aceasta a fost distribuită în serialul ”Dallas”, producția ce avea să-i schimbe pentru totdeauna viața.

A ajuns la un grad de celebritate la care nu visase. Linda Gray e conștientă de schimbările prin care a trecut în decursul carierei de peste 60 de ani. A asistat la modificări reale culturale, iar rolul Sue Ellen Ewing i-a adus două Globuri de Aur și un Emmy.

Acum își amintește cu nostalgie naivitatea cu care privea lucrurile, neînțelegând cum femeile erau tratate mereu cu superioritate. De aceea, spune că se simte binecuvântată întrucât a asistat la atâtea schimbări de paradigmă.

Un cuplu de neuitat: Sue Ellen și JR Ewing
Un cuplu de neuitat: Sue Ellen și JR Ewing

Dacă în Dallas personajul Sue Ellen era o doamnă plictisită, care se binedispunea doar dacă bea băuturi alcoolice, în viața reală, Linda Gray acordă o mare atenție stilului de viață sănătos, care a și ajutat-o să ajungă la această vârstă și să arate fabulos. Actrița își mai răsfață ocazional fanii cu imagini noi cu ea.

Iar tenul său arată aproape impecabil, dacă nu i-am cunoaște datele personale, probabil ne-am gândi că este o doamnă în jurul vârstei de 60 de ani. Și-a păstrat atât silueta, cât și zâmbetul cuceritor, în pofida greutăților vieții. Căci Linda Gray a trecut printr-o imensă durere în 2020, când și-a pierdut unicul fiu, pe Jeff Thrasher.

Acesta avea doar 56 de ani și a pierdut lupta cu leucemia, moartea lui a devastat-o pe actriță. „A fost cea mai bună, mai amuzantă, cea mai dulce ființă umană….. a adus lumii o asemenea dragoste și a fost iubit de toată lumea!” a scris Linda atunci.

Din lunga sa căsnicie cu Ed Thrasher Linda Gray are și o fiică, iar aceasta îi seamănă perfect. I-a călcat pe urme nu doar în ceea ce privește aspectul fizic, ci și în privința carierei. Kehly Sloane este la rândul său actriță și mamă a doi băieți, Jack şi Ryder Sloane. Nepoții aceștia îi bucură sufletul Lindei Gray.

Actrița este pasionată de hrană curată, ia suplimente, face mișcare zilnic și practică, pe cât posibil, gândirea pozitivă.

De pe lista sa de suplimente nu lipsesc multivitaminele, Complexul de B, Omega3, enzimele digestive, vitamina D, ginseng, coenzima Q10, ciupercile Reishi, extract de colostru, extracte de ceai verde, quercitină și probiotice.

Foto: Profimedia și Getty

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite