Kitty Cepraga dezvăluie motivele care au determinat-o să plece din România: „Am fost nedreptăţită, s-au spus pe seama mea răutăţi, lucruri neadevărate“
0Actriţa Cristina Cepraga, în vârstă de 37 de ani, a vorbit, într-un interviu pentru Formula AS, despre motivele pentru care a ales să părăsească definitiv România, în urmă cu mai bine de 14 ani.
Cristina sau Kitty Cepraga, aşa cum este cunoscută publicului român, a renunţat la cariera de actriţă din ţară pentru a se stabili în Italia. Într-un interviu pentru Formula AS, vedeta a mărturisit care sunt motivele care au stat la baza deciziei sale.
Astfel, actriţa a declarat că a plecat într-o ţară străină pentru a se putea regăsi, pentru a afla „cine e cu adevărat, ca om“, după cum mărturiseşte ea însăşi:
„Am plecat din România când eram foarte tânără şi mă bucuram de o anume glorie artistică, dar a fost o plecare asumată, cu o miză profesională mare şi cu una interioară încă şi mai mare: am plecat în Italia ca să mă lămuresc cine sunt, cu adevărat, ca om. Or, căutarea asta de sine nu ar fi putut să funcţioneze, dacă nu acceptam deplin experienţa vieţii luate de la capăt, într-o ţară străină. Şi uite că stau în Italia deja de 14 ani! Iar în aceşti 14 ani, cu bune, cu rele, cu suişuri, cu coborâşuri, mi-am clădit o existenţă solidă, plină de satisfacţii, atât profesionale, cât şi personale. Inclusiv faptul că am decis să nasc copilul şi să-l cresc în Italia îţi răspunde într-o anume măsură la întrebare“.
În plus, deşi mărturiseşte că România va fi mereu acel „acasă“, acolo unde-i sunt locurile natale şi părinţii, vedeta a mărturisit că s-a simţit nedreptăţită în România: „Au fost momente, cât încă locuiam în România, în care am considerat că eram un pic nedreptăţită, în care s-au spus pe seama mea răutăţi, lucruri neadevărate… Şi-apoi, aveam 20 de ani când am devenit persoană publică. În ciuda succesului, n-aveam experienţa showbiz-ului şi riscam să ies din decor, exista pericolul ca frumoasa corabie a visurilor mele să se izbească de vreun zid. Parţial, cel puţin, alegerea mea de a pleca din România, într-o perioadă în care eram pe val, aşa se explică, dorindu-mi însă fierbinte să-mi continui cariera, într-un fel profesionist“.
Cristina Cepraga a mărturisit că a fost greu s-o ia de la capăt cu actoria, iar dacă ar fi să ia din nou decizia de a pleca, n-ar mai avea nici energia şi „nebunia“ să facă această alegere:
„Pe de altă parte, trebuie să recunosc că n-a fost deloc uşor. Să încerci să faci asta, mai ales în domeniul actoriei, când tu nici nu cunoşti limba acelei ţări (eu nu cunoşteam italiana când m-am mutat în Roma) e curată nebunie. Competiţia nu se dă doar cu băştinaşii, cu vorbitorii nativi ai limbii respective, ci şi cu toate actriţele străine care vin acolo să-şi caute norocul, la fel ca tine! Sincer, dacă acum aş fi pusă în situaţia de a mai face alegerea asta încă o dată, în condiţiile pe care le-am descris, n-aş mai avea nici energia şi nici nebunia cu care, din fericire, am fost «echipată» atunci“, a mai spus actriţa.
Cristina Cepraga s-a născut la 11 februarie 1980 la Bucureşti. A lucrat ca VJ la postul muzical de televiziune MCM şi apoi la MTV. S-a mutat în Italia unde a început o nouă carieră de actriţă. Printre filmele în care Cristina a apărut se numără „Milionari de Weekend“, „Dragoste pierdută“, „Moştenirea“, „The Secret of Botticelli“, „Botticelli Murders“.
Este căsătorită cu James Goodwin (39 de ani), alături de care are o fetiţă, Aurora-May, în vârstă de doi ani.
FOTO Cinemagia