Kelly Osbourne: „Aproape că m-am sinucis cu droguri“
0
Vedeta TV Kelly Osbourne a vorbit, într-un interviu acordat revistei „BWatt“, despre problemele familiei sale, care, deşi au rănit-o foarte tare, au ajutat-o să-şi schimbe viziunea despre viaţă şi să înveţe din ele, declarând totodată că a fost la un pas să se sinucidă din cauza medicamentelor.
Devenită cunoscută după apariţia în reality show-ul „The Osbournes“, Kelly Osbourne, în vârstă de 29 de ani, a pozat pentru noua copertă a revistei „BWatt“ purtând o mască aurie împodobită cu paiete, relatează dailymail.co.uk.
„Pentru o perioadă lungă de timp m-am întrebat «De ce eu?», «De ce aproape m-am sinucis cu droguri?», «De ce mama aproape a murit din cauza cancerului?», «De ce tata a fost implicat într-un accident de motocicletă care aproape l-a ucis?», «De ce fratele meu (Jack, n.r.) suferă de scleroză multiplă, o boală pentru care nu există leac?»“, au fost întrebările la care Kelly Osbourne a încercat să găsească răspunsuri de-a lungul timpului.
Modul în care Kelly Osbourne priveşte viaţa în prezent s-a schimbat. „Apoi, m-am gândit la viaţa mea şi am realizat că aceasta este viaţa. Aş fi fost o puştoaică ignorantă dacă m-aş fi gândit că sunt singura persoană din lume care se confruntă cu provocări ca acestea“, a spus Kelly, care, în prezent, se poate gândi la greutăţile prin care familia sa a trecut şi poate învăţa din ele lecţii importante de viaţă.

Kelly Osbourne, alături de părinţii săi, Sharon şi Ozzy Osbourne FOTO Reuters
De asemenea, Kelly a vorbit şi despre accidentul de motocicletă în care a fost implicat tatăl său, în 2003, precizând că acela a fost momentul în care el s-a schimbat cu adevărat.
Kelly Osbourne a devenit din ce în ce mai cunoscută, însă, spune aceasta, nu şi-a dorit niciodată să fie o „celebritate de neatins“. „Nu mi-am dorit niciodată să fiu ceea ce eu numesc o celebritate de neatins. Ştii, genul acela care are un anturaj de 50 de creaturi inutile cu care nimănui nu i se permite să stabilească un contact vizual“, a adăugat aceasta.

„Oricât de mult ai muncit penru succesul tău, să nu faci nicio greşeală a fost un dar pe care l-ai primit. La fel cum ai primit acest dar, el îţi poate fi luat“, a mai spus ea în legătură cu succesul de care se bucură.
De asemenea, Osbourne a spus că Joan Rivers, colega sa din emisiunea de televiziune „Fashion Police“, difuzată de postul E!, este ceea ce iubeşte cel mai mult la slujba sa. „Mă duc la muncă în fiecare săptămână cu un idol care a deschis drumul pentru femeile puternice, pedante, nu doar în lumea comediei, ci în întreaga lume. Sunt plătită să vorbesc despre modă - este cea mai bună slujbă“, a mai spus vedeta.