Fiica lui Michael Jackson se va muta într-un internat pentru adolescenţi cu depresie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce va fi externată din spitalul în care a stat fiindcă a încercat să se sinucidă, Paris Jackson va ajunge la un centru de reabilitare din Utah.

Atât mama, Debbie Rowe, cât şi bunica ei, Katherine Jackson, îşi doresc ca adolescenta de 15 ani să-şi revină după episodul tragic în care şi-a tăiat venele. Cele două nu consideră că întoarcerea sa acasă ar fi o decizie bună, pentru că ar reveni în acelaşi mediu ce i-a cauzat căderea nervoasă, iar din acest motiv o vor trimite la Diamond Ranch Academy, un centrul de tratament în care tinerii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani se vindecă de anxietate şi depresie.

Adolescenta va ajunge acolo pentru că a fost refuzată într-o clinică de dezintoxicare din statul Utah, deoarece prezenţa sa i-ar putea atrage pe paparazzi şi i-ar deranja pe ceilalţi pacienţi, potrivit TMZ.  

Potrivit publicaţiei „The Sun“, Tanay Jackson (fiica lui Tito Jackson şi verişoara lui Paris) a declarat că adolescenta a încercat să-şi ia viaţa din cauza bunicii care îi impunea reguli stricte, dar sursele apropiate familiei susţin că fata nu a putut accepta vestea că ea şi Prince Michael nu au acelaşi tată biologic.

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite