Debutanţii – vedetă din „Moştenirea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cvasinecunoscuţii Ramona Hanganu şi Costin Sforaru formează cuplul principal din serialul „Moştenirea“, care începe în toamnă la Pro TV. Cum privesc cei doi tineri învăţăcei în ale actoriei această oportunitate, aflaţi în cele ce urmează... 

Adevărul TV: Joci rolul principal în serialul de televiziune „Moştenirea", producţie care continuă povestea de succes din "Regina". Cum ai reuşit, cine sau ce stă în spatele acestui demers actoricesc?

Ramona Hanganu: Totul a pornit de la un anunţ de casting găsit de mama într-o revistă. M-am înscris online la casting cu o poză şi un CV şi am trecut în etapa următoare, la casting‑ul propriu-zis. Deşi pentru rolul acela au considerat că nu sunt potrivită, căutau o femeie mai matură, la scurt timp am fost chemată la un alt casting, pentru rolul Carlei. Sigur, asta poate însemna că m-am aflat la locul potrivit, în momentul potrivit. Sunt abia la început şi încrederea primită mă face să muncesc şi mai mult.

În ce au constat probele pe care le-ai dat pentru obţinerea rolului?

Poate pare simplu, dar nu este deloc aşa: mi s-a cerut să joc câteva scene cu actori care vor juca în serial şi cu alţi participanţi la casting, să improvizez, să trec prin diferite stări - bucurie, tristeţe, melancolie, am plâns, am râs... am reuşit!

Cum a fost prima zi pe platourile de filmare, ţi-aminteşti ce scene s-au tras atunci?

Ei, cum aş putea să uit?! Am început prima mea zi de filmări cu o scenă de dragoste şi mi s-a părut foarte greu, am fost foarte stresată. Dar echipa a fost minunată, m-a ajutat să îmi folosesc emoţiile şi cred că a ieşit o scenă reuşită.

Lumea filmului este diferită faţă de ceea ce-ţi imaginai înainte de debut? În ce constau aceste diferenţe, ce te-a surprins practic în mediul actoricesc, după ce l-ai „penetrat" ?

Ştiam că e greu, că e obositor, dar când simţi pe pielea ta, totul e altfel. Să joci într-un film nu e o joacă, viaţa pe un platou de filmare e fascinantă, dar să nu vă imaginaţi că e chiar ca într-un parc de distracţii, are şi ceva din rigoarea unui regim cazon. Cuvintele de ordine sunt profesionalism, seriozitate şi disciplină de fier. Evident, asta nu înseamnă că nu există faze amuzante şi momente de relaxare, atmosferă prietenoasă, confortabilă. Dar eşti mereu în priză, în permanentă vibraţie.

Ce secvenţă ţi-a dat cele mai mari bătăi de cap până în prezent?

Fără îndoială, scena de dragoste din prima zi.

Ce ne poţi spune despre rolul tău, cum e fata al cărei caracter îl interpretezi?

Rolul meu este unul foarte ofertant, Carla este o fată care a luat prea puţin contact cu lumea reală: şcoala a făcut-o acasă, peste tot pe unde ieşea era însoţită. Acum Carla vine în România din Italia, împreună cu unchiul (Cristi Iacob) şi mătuşa ei. E o fire impulsivă, spune întotdeauna ce gândeşte, e aiurită, ca orice tânără, energică şi doritoare să cunoască lumea, face şi năzbâtii, care nu sunt prea pe placul familiei, dar are o inimă de aur.

Cum a fost interacţiunea cu echipa, cu actorii, cu cine te înţelegi şi comunici cel mai bine?

M-am integrat foarte repede în echipă şi mă înţeleg foarte bine cu toţi. Sunt foarte fericită că fac parte din acest proiect, eu sunt practic mezina trupei, am de învăţat de la toată lumea, mă simt ocrotită şi încurajată, şi asta îmi dă putere şi o siguranţă anume, foarte necesare când ai nevoie de concentrare, de o anumită stare. Mă străduiesc să fiu la înălţimea celor care fac parte din distribuţia acestui serial. Cu partenerul meu Costin Sforaru mă înţeleg foarte bine, ne sprijinim, ne ajutăm unul pe celălalt, mai ales că amândoi suntem la început de drum.

Ce aşteptări ai de la public?

Vreau să fiu o actriţă şi o cântăreaţă cât mai bună şi sper ca publicul să mă placă.

Publicul te ştie acum din Imnul Crizei - „KK MaKa". Graţie succesului viral, ai devenit peste noapte Shakira din Carpaţi. Pe când un album şi ce stil muzical vei aborda?

Deocamdată mă concentrez pe cariera actoricească, dar, când va fi să scot un album, va fi pop-rock.

Care sunt actorii şi filmele tale preferate?

Nu pot spune că am un actor preferat, dar sunt foarte mulţi artişti pentru care am o admiraţie deosebită şi de la care aş vrea să am câte ceva, profesional vorbind. Nici filme nu aş putea alege uşor din atâtea care m-au impresionat până acum, ca să nu mai spun că aş vrea să am mai mult timp pentru filme, am liste întregi, pe care îmi doresc să le văd. Dar, între filmele pe care le-aş revedea oricând cu bucurie, sunt fără îndoială "Casablanca"," Forrest Gump" şi "The Pianist".

Adevărul TV: Ești obișnuit cu publicul, cu came­rele, dar nu ai mai fost în faţa acestora în ipostaza de actor. Cum şi se pare experienţa de la filmări? Ce temeri, obstacole ai depășit până acum?

Costin Sforaru: Nu sunt pentru prima oară în faţa amerelor de filmat, dar când am început proiectul mă năpădeau emoţiile și eram îngrijorat în această privinţă. Nu doream ca stările acestea să pună stăpânire pe mine și să nu am control în ceea ce urma să fac. Cu timpul, am reușit să dobândesc o oarecare relaxare. Mi s-a întâmplat să uit textul sau să nu mă opresc unde trebuie la cadru. Momentul a fost depășit printr-o nouă încercare.

Ce așteptări ai de la acest serial, cum crezi că îţi va schimba traseul profesio­nal, având în vedere că ai fost model până acum?

Îmi doresc ca acest serial să placă și să stârnească interesul publicului. Vreau să cresc profesional, îmi doresc să dovedesc că pot face faţă tuturor provocărilor ce mă așteaptă în acest domeniu.

Ţintești să devii actor sau să acoperi o plajă profesională mai extinsă: divertisment, modelling și actorie? E mai bine să faci un singur lucru și bine sau energia îţi permite să încerci mai multe lucruri deodată?

Un mare regret pentru mine a fost că nu am dat la UNATC, pentru că am dorit să fiu actor. Acum, că am primit această șansă, îmi doresc să merg pe acest drum și să îmi construiesc un viitor în acest domeniu. Momentan mă concentrez pe acest proiect, pentru că sunt la început și am de învăţat multe. De asta este necesar pentru mine să îmi focalizez atenţia aici.

Cum ai ajuns în distribuţia serialului „Moştenirea"?

M-am înscris pe site, am fost sunat și am participat la trei castinguri. Ultimele două au durat de dimineaţă până seara, fiind necesar să parcurgem mai multe etape eliminatorii.

Şi care a fost reacţia când ai aflat că eşti admis?

Nu sunt genul care să se manifeste fizic prea mult...Așa că am sărbătorit totul în suflet. În sfârșit, mi se împlineşte un vis pe care îl așteptam de zece ani să se concretizeze.

Cum este personajul tău? Există anumite similitudini care să te ajute să-l înţelegi și să-l portre­tizezi mai ușor?

Este un tip crescut în lumea interlopă, care a făcut alegeri proaste, dar care are un fond sufletesc bun. Odată ce își găsește familia, decide să lase trecutul în urmă și să se schimbe, deoarece descoperă sentimente și lucruri noi cu adevărat importante, care îl sensibilizează. Între mine și personaj există asemănări doar din punct de vedere al gesturilor și al atitudinii, în anumite ipostaze.

Crezi că ai avut noroc cu partenera ta din serial? Te înţelegi bine cu Ramona?

Nu am apucat să o cunosc foarte bine, dar pot afirma că este o persoană ambiţioasă și cu simţul umorului. Ne respectăm unul pe celălalt.

E nevoie de multe repetiţii la filmări?

Sunt situaţii unde numărul dublelor îl depășește pe cel al repetiţiilor. Asta se întâmplă din diverse motive: fie că nu au fost respectate întocmai îndrumările regizorale, fie din cauza unor probleme de natură tehnică. Dar, din fericire pentru toţi, sunt destul de rare.

Cum te-au primit actorii din serial? Şi cum relaţionezi cu Gheorghe Visu, tatăl tău regăsit, potrivit scenariului?

Toţi colegii, staff-ul tehnic sau cei din distribuţie sunt foarte sociabili, ceea ce a accelerat integrarea mea în grup. Cu Domnul Visu nu am apucat să interacţionez până acum, dar este o persoană pe care o tratez cu respect și mă simt onorat să joc alături de dânsul.

Cum te-ai descrie într-un portret succint, dar cuprinzător, cu bune şi rele?

Sunt sociabil, ambiţios, echilibrat, loial, nu suport nedreptatea și minciuna și pun mult suflet în ceea ce fac. Mai sunt și încăpăţânat, coleric și am o problemă cu subordonarea, până la un anumit punct. Așa sunt băieţii ăștia din zodia Taur...

Spuneai la un moment dat că ai fost adesea comparat cu Joaquin Cortez și Keanu Reeves. Cu cine dintre ei alegi să semeni mai bine?

Având în vedere că nu mai am părul lung, nu cred că mai am vreo asemănare cu Joaquin Cortez. Bineînţeles că sunt încântat atunci când sunt asemănat cu un star de talia celor doi, dar până una alta sunt doar... Costin și atât.Unii spun că semeni cu Radu Vâlcan! Și traseele voastre profesionale sunt asemănătoare: doi foști manechini au obţinut rolurile masculine principale în telenovele.

Îl cunoşti pe Radu?

Pe Radu îl cunosc de la casting și am făcut pregătiri alături de el pentru o scurtă perioadă. E o persoană de treabă. Mi-ar plăcea ca, în viitor, să avem șansa de a face un proiect împreună. Oricum, eu îi doresc mult succes!

Vedete

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite