Cum s-au comportat ducii de Sussex şi ducii de Cambridge la prima revedere după „Megxit“: Harry şi Meghan joviali, William şi Kate i-au ignorat VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ducii de Sussex şi ducii de Cambridge, împreună la ceremonia religioasă de anul trecut
Ducii de Sussex şi ducii de Cambridge, împreună la ceremonia religioasă de anul trecut

Prinţul Harry şi Meghan Markle s-au revăzut cu prinţul William şi Kate Middleton pentru prima dată de la „Megxit“, cu ocazia ceremoniei religioase anuale care marchează Ziua Commonwealth.

Prinţul Harry şi soţia lui, ducesa Meghan, au dus la bun sfârşit ultima îndatorire regală şi au participat la evenimentele organizate de Ziua Commonwealth. 

Cei doi fraţi şi soţiile lor au asistat la ceremonia religioasă anuală alături de regina Elisabeta a II-a (93 de ani), de prinţul Charles (71 de ani) şi de soţia sa Camilla (72 de ani).

Slujba de la Catedrala Westminster a marcat şi prima întâlnire publică dintre ducii de Sussex şi ducii de Cambridge, William şi Kate, după „Megxit“-ul anunţat în urmă cu două luni.  

Spre deosebire de anul trecut, Harry şi Meghan au fost conduşi direct la locurile lor din biserica londoneză şi nu au mai avut şansa de a o întâmpina pe suverana Marii Britanii împreună cu ceilalţi membri ai familiei regale. 

Meghan Markle a fost însă extrem de jovială şi a fost surprinsă când i-a salutat cu zâmbetul pe buze pe ducii de Cambridge şi le-a făcut discret cu mâna, în timp ce William şi Kate se aşezau la locurile lor pentru ceremonia religioasă, scrie Daily Mail. 

De asemenea, Harry a fost surprins salutându-l bcuros de revedere pe fratele său. Cu toate acestea, cele două cupluri nu au stat împreună, ci la câteva scaune distanţă, iar William şi Kate au părut că ignoră gesturile de curtoazie din partea rudelor lor.  

image

Un expert în limbajul corpului a declarat pentru tabloidul britanic că întâlnirea celor două cupluri a fost cât se poate de „stânjenitoare“, dacă luăm în calcul tentativa eşuată a prinţului William de a răspunde cu aceeaşi căldură la salutul primit din partea lui Harry şi Meghan. 

ducii de sussex si ducii de cambridge foto guliver/getty images

„Meghan le-a oferit amândurora zâmbete de curtoazie, iar prinţul Harry a părut stânjenit şi a încercat să ascundă asta. În ceea ce-l priveşte pe William, n-am văzut să-i fi răspuns lui Harry. A părut că-l ignoră. Ducii de Sussex au zâmbit larg şi au părut într-adevăr sinceri şi bucuroşi de revedere“, a declarat expertul. 

„N-a fost chiar reuniunea emoţionantă şi plină de căldură la care ne aşteptam. Tensiunea a fost palpabilă, mai ales în ceea ce-l priveşte pe Harry“, a adăugat acesta. Expertul a subliniat faptul că reuniunea celor două cupluri a fost mai degrabă „un ritual ciudat de întâmpinare“. 

image

„În timp ce Harry şi Meghan se îndreptau spre altar, deşi le-au zâmbit copiilor, chipurile lor păreau tensionate şi rigide“, a adăugat bărbatul, potrivit sursei citate. 

Meghan Markle şi prinţul Harry au fost văzuţi ulterior discutând cu alţi membri ai familiei regale britanice, până la sosirea Reginei Elisabeta a II-a. Cei patru odată fabuloşi, aşa cum i-a denumit presa britanică, nu au fost văzuţi discutând după ceremonia religioasă. De altfel, imediat ce William şi Kate au părăsit lăcaşul, Meghan şi Harry „s-au relaxat“. 

„Odată ce William şi Kate au plecat, Harry şi Meghan s-au însufleţit pe loc, au devenit acelaşi cuplu zâmbitor, jovial, Harry a vorbit mult cu Craig David, cel ce pare a-i fi un vechi prieten, iar Meghan a mers să vorbească cu Anthony Joshua, pe care l-a felicitat pentru discurs“, a mai spus expertul în limbajul corpului. 

Fosta actriţă Meghan Markle a reuşit şi de această dată să atragă toate privirile în momentul în care şi-a făcut apariţia la braţul soţului ei, ajungând primii la catedrală. Ducesa de Sussex a ales pentru eveniment o rochie midi de culoare verde smarald, creaţie a designerului Emilia Wickstead, pe care a accesorizat-o cu o capă şi o pălărie în aceeaşi nuanţă şi pantofi cu toc crem, de la brandul ei preferat, Aquazzura. 

meghan si harry foto profimedia

Meghan şi Harry, păşind spre ultima obligaţie regală FOTO Profimedia 

Cu o zi înainte, pe 8 martie, ducii de Sussex au însoţit-o pe regină la biserică unde au asistat la o ceremonie religioasă dedicată eroului de război Ben Redy, care a servit în Marina Regală şi a fost ucis în Afganistan în urmă cu 13 ani, la vârsta de 22 de ani. Ei au asistat şi la dezvelirea unei plăci memoriale a tânărului erou. Acesta a fost şi ultimul angajament al prinţului Harry în calitate de Căpitan General al Marinei Regale. 

În ultimele zile, ducii de Sussex au avut mai multe angajamente publice, iar experţii regali şi fanii monarhiei au avut numai cuvinte de laudă la adresa prestaţiei lor, fiind de părere că au ieşit din scenă cu stil şi graţie, în ciuda controverselor pe care le-au declanşat odată cu decizia de „a demisiona“ din familia regală britanică.  

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite