Cristina Bălan, despre propria luptă cu depresia: „Ajungi şi la gânduri foarte întunecoase, gânduri de capăt de linie“

0
0
Cristina Bălan se luptă cu depresia de câţiva ani FOTO Republica
Cristina Bălan se luptă cu depresia de câţiva ani FOTO Republica

Depresia postnatală afectează una din cinci mame, spun experţii. Cântăreaţa Cristina Bălan, mamă a doi copii cu sindromul Down, a povestit într-un interviu pentru Digi24 despre experienţa traumatizantă pe care a trăit-o din momentul în care a a născut prematur şi despre preconcepţiile cu care se confruntă în România persoanele ce suferă de boli emoţionale.

Cristina Bălan, în vârstă de 36 de ani, a vorbit într-un interviu pentru Digi 24 despre lupta pe care o duce de ani buni cu depresia, care a pornit după naşterea prematură a celor doi gemeni ai săi, diagnosticaţi cu sindromul Down.

La naştere, gemenii cântăreau un kilogram trei sute, respectiv un kilogram patru sute. Foarte fragili, erau suspectaţi că suferă şi de sindromul Down, iar toată experienţa din spital a tulburat-o profund, mărturiseşte cântăreaţa.

„Faptul că am născut prematur, faptul că m-am confruntat cu sistemul românesc de stat, 32 de zile numărate în spitalul de stat. M-am întrebat întotdeauna cum ar fi fost să vină un terapeut, să mă fi luat de mână şi să mă fi întrebat cum te simţi? Dar n-a venit nimeni. Nu poate să vină nimeni să te tragă din hăul în care eşti.“

image

Cristina Bălan, alături de soţul ei şi gemenii lor FOTO Facebook 

Astfel, a ajuns acasă epuizată după ieşirea din maternitate şi o perioadă şi-a găsit alinare în mâncare: „A fost un refugiu, am ştiut ce se va întâmpla, adică n-am fost deloc surprinsă când m-am trezit la peste 90 de kilograme, dar nu m-a ajutat foarte mult că ştiam, pentru că a fost la fel de dureros.“ 

Cristina Bălan, câştigătoarea de la „Vocea Râmăniei“ din 2015, a vorbit şi în trecut despre momentele de cumpănă prin care a trecut, mărturisind că din cauza depresiei luase în greutate foarte mult, ajungând chiar să-I fie greu să se mişte. „Eu ajunsesem undeva la 100 de kilograme şi mă mişcam foarte greu, nu mă puteam nici încălţa“.

Soţul ei, Gabi Bălan, care a fost alături de ea la fiecare pas, a mărturisit că artistei îi era greu să-şi menţină o atitudine pozitivă şi că el făcea tot posibilul să nu îşi schimbe starea de spirit pentru a nu-i afecta pe copii. 

„În cei doi ani jumate, eu aveam norocul de a mai ieşi din casă, ea avea perioade de două săptămâni când nu ieşea din casă din cauza depresiei. Perioada aceea de început a fost foarte grea. Nu este deloc uşor să-ţi expui viaţa. În casă eu trebuia să fiu cât se poate de pozitiv că să-i dau şi ei energia asta ca să o ţin pe ea sus, dacă ea nu era sus, transmitea copiilor starea negativă. Am trecut pragul mai multor specialişti şi nu am găsit un medic în toată ţara care să cunoască ce înseamnă sindromul Down în toată regula. Eram cu bagajele cumva la uşă, pregătiţi să plecăm. Copiii ăştia ne-au ales cu un scop“, declara soţul Cristinei Bălan.

cristina balan/vocea romaniei foto pro tv

Cristina Bălan a câştigat „Vocea României“ în 2015 FOTO ProTV

Cristina Bălan a vorbit şi despre cum depresia te poate împinge la marginalizare: „Este un act de curaj în România să spui că te confrunţi cu o problemă de genul ăsta. Dacă te confrunţi cu o boală, ai hepatită sau cancer, eşti compătimit, e ceva fizic. Dar dacă ai o boală emoţională, cum e depresia, ori eşti considerat nebun, ori plictisit.“

„Ajungi şi la gânduri foarte întunecoase. Gânduri de capăt de linie.“

Cristina s-a lovit deseori de refuzul celor din jur de a înţelege că depresia este o boală. „E ca şi cum i-ai spune unuia care are rană la picior, ştii, haide bă, nu ai tu rană la picior, te plictiseşti, ia du-te şi bagă trei ture de stadion şi vezi cum ţi se vindecă piciorul de la sine.“

Din teama de a fi marginalizaţi, mulţi oameni nu cer ajutorul. Nici celor din jur, nici psihologilor sau psihiatrilor. Aşa că încearcă să găsească soluţia pe căi greşite. Decizia Cristinei de a creşte doi copii cu sindromul Down a venit la pachet cu multe prejudecăţi din partea cunoscuţilor şi a necunoscuţilor. Dar tot copiii sunt motivaţia ei de a încerca zi de zi să se facă bine: „Nu aş putea să-i las singuri. Ajungi şi la gânduri foarte întunecoase. Gânduri de capăt de linie.“

Mai multe - Vedete

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite