Ce nume i-a pus Ana Baniciu fiului pe care l-a născut acum două săptămâni
0Ana Baniciu și sotul ei, Edy Kovacs, au devenit părinti pe 4 iunie, când a venit pe lume fiul lor.

Artista a postat pe Instagram noi imagini cu bebelușul ei, dezvăluind totodată ce nume a ales, pentru acesta.
În fotografie apare alături de soțul și fiul ei, în livingul noii lor case.
„Noi doi și Aris”, a scris ea pe Instagram, precizând astfel că pe primul ei născut a ales să-l numească Aris. „Abia aștept să-l cunosc”, a scris artista Giulia Anghelescu. „Adorabili”, a comentat, la rândul ei, Raluka, cea care îl va boteza pe micuț, scrie libertatea.ro.
Artista a împărtășit recent, cu fanii săi de pe rețelele de socializare, momentele dificile prin care a trecut în timpul nașterii.
Vedeta își dorea foarte mult să nască natural, dar problemele au apărut chiar înainte de termen.
„Discuția cu medicul care mi-a monitorizat sarcina a fost în felul următor. Îmi doresc extrem de mult, încă de la început mi-am dorit să nasc natural și să găsesc un medic care să mă susțină în acest demers, însă l-am rugat ca în momentul în care există orice fel de mic risc, acesta să mă anunțe, nu vreau să risc în niciun fel nimic și atunci facem cezariană fără probleme.
Deci am vrut să nasc natural pentru că am o toleranță la durere extrem de mare, știu ce înseamnă durerea, pentru că am mai avut dureri”, mai scrie libertatea.ro.
Ana Baniciu este fiica artistului Mircea Baniciu.