Catrinel Menghia şi-a botezat fetiţa: primele imagini de la eveniment
0
Topmodelul şi actriţa Catrinel Menghia (34 de ani) şi producătorul de film Massimiliano Di Lodovico (41 de ani) au botezat-o pe micuţa Caroline, în vârstă de şapte luni.
Catrinel Menghia şi iubitul ei, Massimiliano Di Lodovico, au botezat-o pe fiica lor, Caroline, pe 29 septembrie în cadrul unui eveniment restrâns, intim şi elegant, în familie, după cum topmodelul a scris în dreptul unei fotografii postate în ziua creştinării micuţei, scrie Click!.
La slujba religioasă, Catrinel a purtat o cămaşă albă şi o fustă neagră cu buline, la care a accesorizat o curea cu cataramă aurie, în timp ce partenerul ei a avut un costum bleumarin, iar micuţa o rochie albă.
:quality(80)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/10/7-1.jpg)
FOTO Libertatea
„Intim, în familie, simplu şi modest. A fost o zi magică“, a scris modelul alături pe o poză în care apare îmbrăcată într-o rochie de culoare lila, din dantelă.

FOTO Click!
Pe 1 octombrie, Catrinel Menghia a împlinit 34 de ani şi a postat o fotografie pe Instagram alături de iubitul şi Caroline, imagine care pare a fi de la botezul micuţei.
View this post on InstagramCompleanno 🎂 In una cornice tutto l’amore 💝 01.10.2019 #bestbirthday 🎉 #34 #familyA post shared by Cᴀᴛʀɪɴᴇʟ Mᴀʀʟᴏɴ D.L ♻️ (@catrinelmarlon) on Sep 30, 2019 at 3:34pm PDT
Catrinel Menghia a ales să facă petrecerea fiicei sale în aer liber, într-un decor alb, în jurul unei piscine şi ca invitaţi a avut doar cele mai apropiate persoane din viaţa ei, familia şi câţiva prieteni.

FOTO Click!

FOTO Click!
Caroline Léon Di Lodovico a fost adusă pe lume de Catrinel Menghia pe 25 februarie.
Catrinel Menghia are o relaţie de peste şapte ani cu producătorul de film italian Massimiliano di Lodovico (40 de ani). Anterior, ea a fost căsătorită timp de şase ani cu fotbalistul Massimo Brambati, de care a divorţat în 2011. De curând, a mărturisit că ultimii ani de căsnicie au fost un calvar, după ce aflase că soţul o înşelase cu mai multe femei.
Pe numele de scenă Catrinel Marlon, românca a fost descoperită ca manechin la vârsta de 16 ani, pe când ieşea din incinta stadionului din Iaşi, după o sesiune de antrenament la proba de săritură în înălţime. De atunci, ea a devenit un model internaţional de succes şi a prezentat diverse creaţii vestimentare pentru mari case de modă, precum Giorgio Armani. Ea a fost imaginea Peroni şi Emporio Armani şi a apărut în paginile multor reviste celebre, printre care „FHM“ şi „Maxim“. Cel mai recent rol al său, în „La Gomera“, a ajutat-o să păşească pe cele mai importante covoare roşii din lume.
Catrinel Menghia a mai apărut în calendarul Sports Illustrated 2007 şi în Sports Illustrated Swimsuit Edition 2006, dar şi pe coperta ediţiei sud-africane a Sports Illustrated Swimwear 2009.