Andra Gogan, la o petrecere exclusivistă cu Camila Cabello

0
0
Răzvan Gogan, Andra Gogan şi Camilla Cabelo FOTO Arhivă personală
Răzvan Gogan, Andra Gogan şi Camilla Cabelo FOTO Arhivă personală

Andra Gogan şi fratele ei, Răzvan, au fost prezenţi de curând pe covorul roşu la premiera sezonului 3 al serialului „High School Musical“, eveniment desfăşurat la Los Angeles.

Invitaţia la evenimentul organizat de echipa Disney+ SUA nu a fost întâmplătoare. În ultimii ani, Andra şi Răzvan Gogan au dat glas unor personaje îndrăgite din seriale de desene animate difuzate de Disney Junior şi Disney Channel. 

Artista a profitat de ocazie şi s-a fotografiat cu vedete precum Olivia Rodrigo şi Camila Cabello (interpreta hitului „Havana“), dar şi cu o parte dintre actorii celebrei serii TV.

„Este extraordinar că am ajuns aici, a fost ca o recunoaştere a multor ani de muncă. Am primit multe complimente pentru ţinuta mea, de la invitaţi şi de la actori. Am ajuns pe covorul roşu, iar aici am vorbit cu actorii principali din serialulHigh School Musical: Joshua Basset şi Matt Cornett. A urmat un after party cu toţi aceşti oameni minunaţi, iar senzaţia serii a fost minunata cântăreaţă Camila Cabello“, a mărturisit Andra Gogan.

La 24 de ani, Andra Gogan este una una dintre cele mai influente persoane din mediul online, cu aproape un milion de urmăritori pe Instagram şi peste 10 milioane de fani pe Tik Tok. Pe 17 septembrie, Andra Gogan îşi aşteaptă fanii la un concert care va avea loc la Arenele Romane.

andra gogan
Mai multe - Vedete

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite