Video Alexandra Stan, despre depresia care vine la pachet cu succesul: „O presiune foarte mare” VIDEO

0
Publicat:

 Alexandra Stan, artista care a cucerit topurile din întreaga lume cu hitul „Mr. Saxobeat", a dezvăluit în cadrul unui interviu că succesul vine la pachet și cu „o mare provocare”.

Alexandra Stan
Alexandra Stan susține că „eșecul nu este doar al artistului”. Foto: Arhivă

„A avea o carieră în industria muzicală nu doar în România, cred că oriunde e valabil asta, este un mare challenge, o mare provocare, pentru că trebuie să înveți să stabilizezi fix așteptările pe care tu le ai de când ești un copil mic și visezi să ajungi precum cei pe care îi vezi la televizor cu ce se întâmplă, de fapt, iar apoi mai vine și partea pe care eu am experimentat-o. 

După ce ai succes sau ai o traiectorie sus din punct de vedere al carierei, acolo vine cea mai grea parte, pentru că oamenii încep să aibă cele mai mari așteptări de la tine”, a afirmat solista, în vârstă de 33 de ani, conform unui clip video publicat pe Instagram. 

Cu asta m-am luptat eu foarte mult în ultimii ani, pentru că oamenii nu văd toată stările prin care noi trecem, ei nu văd că viața unui artist este un amalgam de sentimente, o combinație de oameni care trebuie să lucreze împreună și să fie armonioși. De multe ori, eșecul nu este doar al artistului, este al întregii echipe și presiunea vine atunci când ai un eșec sau când nu îți iese cu o piesă sau cu un album”, a mai dezvăluit cântăreața. 

Ăsta cred că este un lucru cu care toți artiștii se confruntă, mai ales cei care sunt de 3, 4, 5 ani în industrie. Este un challenge foarte mare, este o presiune foarte mare și asta poate să-ți creeze niște stări de anxietate, de depresie, de lipsă de încredere în tine, adică eu la asta lucrez de ani de zile, să pot să stabilizez chestia asta. Să nu îmi mai pese ce zice lumea și să nu mai am așteptările astea. În ultima perioadă am început să fiu mai consecventă”, a mai precizat Alexandra Stan. 

Artista s-a căsătorit în secret în anul 2021, însă a divorțat după doar cinci luni. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite