Zece vedete urcate în avion ca să lupte în „Exatlon“, noua emisiune de la Kanal D FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Postul Kanal D va difuza un reality-show după un format internaţional în care echipe formate din vedete şi persoane obişnuite vor avea de înfruntat probe dificile, care pun la încercare abilităţile fizice, dar şi psihice, pentru a câştiga marele premiu de 100.000 de euro. În această dimineaţă, cele zece vedete concurente au plecat în Republica Dominicană, locul de desfăşurare al competiţiei.

Astfel, Echipa Gladiatorilor, formată din zece vedete, şi Echipa Neînfricaţilor, formată din oameni obişnuiţi, dar care practică activităţi sportive, se vor lupta pentru a câştiga competiţia. O singură persoană, însă, va reuşi să obţină în final marele premiu. Show-ul va avea premiera duminică, pe 7 ianuarie, de la ora 20.00. 

Toţi concurenţii vor fi supuşi unor probe fizice solicitante care le vor pune la încercare atât abilităţile fizice cât şi cele psihice. Cele zece vedete care au acceptat provocarea sunt: cântăreaţa Anda Adam, gimnasta Diana Bulimar, medaliată la competiţii olimpice şi europene, Vladimir Drăghia, fost înotător de performanţă şi actor, Giani Kiriţă, fost fotbalist la clubul Dinamo, Cătălin Cazacu, campion de motociclism viteză, cântăreaţa Claudia Pavel, Diana Belbiţa, luptătoare profesionistă de MMA, Anca Surdu,  dublă campioană mondială şi europeană la gimnastică aerobică, Ion Oncescu, luptător profesionist de skandenberg, multiplu campion mondial şi european, şi Andrei Stoica, multiplu campion mondial la kickboxing.

Fără acces la tehnologie şi cu limitări drastice în ceea ce priveşte lucrurile ce le pot face viaţa mai uşoară acolo, pe „câmpul de luptă“, vedetele vor fi nevoite să facă faţă şi acestor lipsuri, pe lângă probele fizice impuse. 

image

Echipa Gladiatorilor de la „Exatlon“ De la stânga la dreapta Giani Kiriţă, Anca Surdu, Ion Oncescu, Diana Belbiţă, Cătălin Cazacu, Diana Bulimar, Andrei Stoica, Anda Adam, Vladimir Drăghia, Claudia Pavel FOTO Kanal D

Ce spun vedetele

„Îmi doresc să merg pentru copilul meu, vreau să înveţe de la mama lui că e bine să fii curajos şi să răspunzi provocărilor. Nu-mi va fi uşor, dar simt că am condiţie fizică graţie antrenamentelor de la sală şi şedinţelor regulate de pilates. Iar când spun că nu-mi va fi uşor mă gândesc la dorul de fiul meu“, a spus Claudia Pavel.

„Îmi place enorm ideea de competiţie, am un spirit de luptător şi nu concep să pierd“, a spus Giani Kiriţă, recunoscând însă că are şi el o slăbiciune: este claustrofob. „Cea mai mare frică a mea, pe care am încercat să o depăşesc, dar nu am reuşit, este claustrofobia. Cu avionul nu am nicio problemă, dar în spaţii închise şi în lift nu pot să stau. Am încercat, dar nu merge“, a mărturisit sportivul.

„Am făcut înot 12 ani, de la vârsta de 6 ani până la 18 ani. În fiecare zi, mă trezeam la 6 dimineaţa, înotam 20 de kilometri pe zi, am avut parte de un regim cazon. Pregătirea aceasta m-a disciplinat foarte mult“, a spus Vladimir Drăghia.

„Dorul de familie“, punctul sensibil al concurenţilor

Anda Adam se simte şi ea pregătită fizic şi psihic pentru marea încercare, dar recunoaşte că are şi un punct sensibil în ceea ce priveşte acest concurs: „Dorul de familie, de copilul meu va fi partea cea mai dificil de suportat. Sper să rezist şi să am un psihic puternic. Gândul la ei mă face însă şi mai puternică în concurs, şi mai ambiţioasă. Referitor la forţa fizică, am masă musculară şi sunt foarte rezistentă.“ 

„Exatlon va fi ca o olimpiadă. Sunt antrenată pentru astfel de competiţii şi răspund mereu provocărilor. Am experienţa concursurilor, am încredere în forţele mele, în pregătirea mea, dar, în acelaşi timp, am învăţat să nu-mi subestimez adversarii“, spune Diana Bulimar.  

„Pe lângă faptul că doresc să îmi depăşesc limitele şi să îmi testez rezistenţa, am acceptat această provocare şi pentru că nu îmi place frigul. Prin urmare, voi merge la cald, în Republica Dominicană. Şi da, îmi plac provocările foarte mult şi, de ce nu, îmi doresc din tot sufletul să caştig această competiţie!“, a declarat Cătălin Cazacu. 

„Îmi doresc mult să câştig, m-am antrenat pentru asta, nu mi-e frică de nimeni şi de nimic“, a spus luptătoarea de MMA Diana Belbiţă.

„Sunt conştientă că voi avea adversari redutabili, dar sunt pregătită să le fac faţă“, spune Anca Sursu, fostă sportivă de performanţă, în prezent antrenor de fitness.

„«Exatlon» este pentru mine curiozitate pură, fuga din azilul kitsch“, spune Ion Oncescu, campion mondial la skandenberg, celebru şi datorită numeroasele recorduri mondiale înregistrate de-a lungul timpului. 

„Ştiu că pot câştiga. Iar atunci când doresc ceva, obţin!“, a adăugat Andrei Stoica, campion mondial la kickboxing. Sportivul se clasează în top 10 mondial la categoria semi-grea fiind declarat si „Luptătorul anului 2014“ în România.  

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite