VIDEO Povestea concurentului din Panama care a primit cuţitul de aur de la chef Dumitrescu: cu ce preparat a uimit juriul „Chefi la cuţite“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chef Florin Dumitrescu (32 de ani) i-a oferit unui panamez cuţitul de aur în cea de-a şaptea ediţie a competiţiei culinare „Chefi la cuţite“.

În ediţia din 30 septembrie „Chefi la cuţite“, concurentul Ernesto Dosman a impresionat juriul cu dish-ul pregătit, tocăniţa de fructe de mare, aşa că Florin Dumitrescu a decis că merită să primească cuţitul de aur şi să îl ia, astfel, în echipa lui. 

„Pe Bontea nu pot să îl aleg în echipă, pentru că este colegul meu, în schimb, pot să iau pe cineva care să aibă creierul şi capacitatea lui“, a afirmat chef Dumitrescu entuziasmat de gustul mâncării puse în farfurie de concurent.

Ernesto a spus încă de la început că chef Florin este şi juratul alături de care s-ar fi văzut lucrând: „Asta e combinaţia câştigătoare! Mi-am dorit de la început să fiu cu el, nu îl voi dezamăgi. Îmi place personalitatea lui şi felul în care conduce în bucătărie. Este o mare realizare pentru mine că sunt primul concurent din echipa sa“, a spus Ernesto.

Concurentul a mărturisit că a vrut să vină la „Chefi la cuţite“ pentru că vrea să iasă din zona de confort: „Când ajungi la nivelul la care sunt eu acum, te obişnuieşti cu ce ai de făcut în fiecare zi, aşa că vreau să ies din zona de confort. Pentru mine, experienţa acestui show este un alt prag pe care mi-am propus să îl trec. Vreau să îmi testez limitele şi, în acelaşi timp, să lucrez aproape de cei trei chefi, de la care ştiu că am foarte multe de învăţat“.

„Preparatul meu consider că merită măcar trei cuţite. E o combinaţie aparte, nu se găseşte în multe locuri“, a spus concurentul despre farfuria sa.

image

Tocăniţa de fructe de mare gătită de Ernesto 

Ernesto are 46 de ani şi este originar din Panama, unde are cinci surori. În prezent trăieşte în Braşov şi este executive chef la un restaurant din Piaţa Sfatului. Acesta a lucrat timp de 22 de ani pe vase de croazieră şi aşa şi-a cunoscut soţia româncă. 

„Timp de 22 de ani am lucrat pe vase de croazieră. Am plecat (din Panama – n.r.) imediat ce am terminat liceul, la 19 ani, împins de nevoie. Ne arsese casa şi aveam nevoie de bani. Nu a fost uşor, pentru că acum am terminat liceul, acum am plecat. Nu am avut timp de distracţie, de nimic“, a povestit concurentul care a mărturisit că a fost fascinat de momentul în care a simţit pentru prima dată zăpada.

Cei 22 de ani petrecuţi pe vas, ca bucătar de croazieră, l-au ajutat să se formeze şi să se transforme într-un bun executive chef: „Sunt foarte obişnuit cu presiunea din bucătărie, cu gătitul contratimp. Am experienţă, am gătit şi pentru 4000 de persoane pe vas. Ştiu că în acest domeniu este nevoie de multă răbdare şi multă muncă pentru a obţine rezultate“. 

Ernesto a venit însoţit de soacra sa la „Chefi la cuţite“, pentru că soţia lui este plecată pe vas de croazieră, şi a făcut o promisiune dacă va câştiga trofeul sezonului şapte. „Dacă voi câştiga competiţia îmi voi aduce copiii în România, iarna în special, pentru că vreau să aibă emoţia pe care am avut-o eu“, a spus concurentul care a mărturisit că are doi copii în Costa Rica, un băiat în vârstă de 22 de ani şi o fată în vârstă de 19 ani. 

De asemenea, Ernesto a spus în faţa chefilor că ospitalitatea românească este aparte: „Pe unde mergeam, oamenii mă serveau cu sarmale, o ţuică...“. După această afirmaţie, Dumitrescu l-a servit cu un pahar cu ţuică şi i-a dat să guste din preparatul său. 

Imagine indisponibilă

Ernesto Dosman FOTO Antena 1

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite