Poftă de filme bune!
0În luna august, filmele valoroase atrag cinefilii la Sfîntu Gheorghe, unde se desfăşoară Festivalul Internaţional de Film Anonimul, şi la Râşnov, unde are loc Festivalul de Film Istoric ce poartă numele acestui oraş.
Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul, care se desfăşoară săptămâna aceasta la Sfântu Gheorge, se va încheia duminică, 15 august.
Cele şapte titluri concurente la Marele Premiu al Festivalului, în valoare de 3.000 de dolari, acordat exclusiv pe baza voturilor exprimate de publicul prezent la manifestare, sunt: „Caravana cinematografică " (2009, filmul românesc în regia Titus Muntean), „Vulpiţele/ Foxes" (2009, regia Mira Fornayova, coproducţie Slovacia-Cehia-Irlanda), „La mare/ Alamar" (2009, regia Pedro Gonzalez-Rubio, Mexic), „Micuţa slovenă"/ Slovenian Girl" (2009, regia Damjan Kozole, coproducţie Slovenia-Germania-Serbia-Croaţia), „Reîncarnarea lui Trotki/ The Trotki" (2009, regia Jacob Tierney, Canada) şi „Pe calea cea bună / On the Path" (2009, regia Jasmila Zbanic, coproducţie Bosnia Herţegovina-Austria-Germania-Croaţia).
Filmul regizorului Titus Muntean, cu Mircea Diaconu şi Dorian Boguţă în distribuţie, ne face să „plonjăm" în realitatea unui sat izolat din Transilvania de la începutul anilor '60 . Un cinematograf ambulant, condus de un activist comunist ambiţios, Tavi, soseşte în micuţa comunitate, cu misiunea de a organiza un film de propagandă. Micile compromisuri ale unei asemenea puneri în scenă, precum şi o poveste de dragoste tensionată sunt puse în valoare pe fondul sensibil al istoriei recente, pe care se ţese scenariul filmului.
30 de scurtmetraje de ficţiune, în competiţie
La secţiunea de scurtmetraje a Festivalului Anonimul au fost înscrise 350 de pelicule de ficţiune şi animaţie din 36 de ţări, dintre care 45 de producţii româneşti. Selecţia realizată de criticul de film Margareta Nistor cuprinde 30 de scurtmetraje de ficţiune şi 20 de scurtmetraje de animaţie.
Râşnov, cetatea istorică a filmului
În cealaltă cetate a filmului, Festivalul de Film Istoric de la Râşnov (6-15 august) îşi propune să abordeze tematici istorice naţionale şi internaţionale corelate cu temele generale ale anului în curs. Ediţia acestui an găzduieşte producţii care evocă cei 65 de ani de la terminarea celui De-al Doilea Război Mondial şi sărbătoreşte 135 de ani de la naşterea Reginei Maria.
„Odessa în flăcări", filmul pierdut şi regăsit
Dintre filmele ce vor fi proiectate astăzi, vineri, 13 august, la Râşnov, amintim: „Valurile Dunării" (1960, în regia lui Liviu Ciulei), „Duios Anastasia trecea" (1979, regia Alexandru Tatos) şi „Agora" (2009, regia Alejandro Amenabar). O serie de evenimente conexe va ţine trează atenţia celor prezenţi la festival.
Astăzi, cei prezenţi la Festivalul de Film Istoric vor avea ocazia să asculte un recital de lieduri interbelice, semnate de compozitori români, alternate cu pasaje din scrierile Reginei Maria, iar sâmbătă va avea loc concertul omagial Maria Cebotari, la centenarul naşterii artistei, cu prilejul proiecţiei filmului „Odessa în flăcări".
Această producţie româno-italiană a fost realizată în 1942 şi este vizionată în premieră de publicul românesc. A fost consemnată de cinematografia europeană drept o capodoperă a genului, dar despre valoroasa peliculă rămăseseră doar câteva cronici, unele consemnări, fotografii şi afişe.