Peste 500 de aspiranţi la un loc în ringul visurilor au participat la preselecţiile pentru noul sezon „Dansez pentru tine“
0Peste 500 de oameni din toată ţara s-au înscris la preselecţiile celui de-al XIV-lea sezon al emisiunii „Dansez pentru tine“, iar nivelul competiţiei din acest an va fi mult mai ridicat ca la ediţiile precedente, cred organizatorii.
„Se pare că anul ăsta avem dansatori foarte buni şi asta pentru că noi de peste şapte ani tot creştem nivelul acestui tip de mişcare, prin tot ceea ce se vede la «Dansez pentru tine». Ne bucurăm că am avut o contribuţie atât de importantă şi pentru toţi am un singur sfat: Dansaţi, dansaţi şi iar dansaţi“, a declarat coregraful Edi Stancu, membru al juriului la ultima ediţie. Coregrafii Cocuţa, Bogdan Boantă şi Vova au venit şi ei la preselecţiile desfăşurate duminică, la Bucureşti, pentru a-i susţine pe participanţi şi pentru a le da câteva sfaturi.
Fie că vor să-şi ajute părinţii, să-şi deschidă propria şcoală de dans sau să găsească resursele financiare pentru continuarea studiilor, concurenţii din acest an au încercat să impresioneze atât prin poveştile lor, cât şi prin talentul lor de dansatori.