Noul show de la Antena 1 a dus din nou postul pe primul loc în topul audienţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua emisiune a postului Antena 1, „FANtastic Show“ a fost sâmbătă seară lider de audienţă la nivelul întregii ţări, depăşind Pro TV şi Kanal D.

Ediţia „FANtastic Show“ în care care echipa formată din Liviu Vârciu, Jo şi Andrei Aradits a fost desemnată învingătoare a ieşit câştigătoare şi din bătălia pe audienţă, ocupând locul fruntaş atât la nivel urban, cât şi naţional. 

Competiţia dintre cei doi căpitani de echipă, Andrei Ştefănescu şi Liviu Vârciu, a adunat în faţa micilor ecrane peste un milion de telespectatori la nivelul publicului din toată ţara, în minutul de maximă audienţă, înregistrat la 21.57. 

La nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 s-a situat pe primul loc şi a obţinut, în intervalul difuzării (19.59 - 22.00), o audienţă medie de 3,8 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 12,5%, ceea ce s-ar traduce în 380.000 de telespectatori, potrivit Paginademedia.ro. Următorul clasat a fost postul Pro TV, care a atras 346.000 de privitori cu filmul american „Băieţi răi“, cu Will Smith şi Martin Lawrence în rolurile principale. Podiumul a fost completat de Kanal D, cu 288.000 de orăşeni, datorită emisiunilor „Ne vedem la tribunal“ şi „Asta-i România“. 

Clasamentul a rămas neschimbat şi la nivelul publicului din toată ţara, unde Antena 1 a fost  lider cu o audienţă medie de 3,8 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 13,4 % (aproape 700.000 de telespectatori).

Totuşi, la nivel comercial, adică publicul cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, Pro TV a preluat conducerea, cu 180.000 de spectatori, mai scrie Paginademedia.ro. Pe locul doi s-a aflat Antena 1 (157.000 de telespectatori), urmat de Kanal D (79.000).

Sâmbătă seara, la Antena 1, echipa roşie condusă de Andrei Ştefănescu şi formată din Diana Munteanu şi Andreas Petrescu a pierdut în faţa echipei verzi a lui Liviu Vârciu, din care au făcut parte Jo şi Andrei Aradits. Competiţia arbitrată de Florin Ristei a fost una strânsă, în care vedetele au încercat să dea tot ce e mai bun pe parcursul celor 11 probe ale concursului. Distractiva înfruntare dintre cei doi rivali a ajuns aseară la scorul de 3 la 2 pentru Vârciu. Dacă Andrei Ştefănescu va reuşi să aducă egalitatea pe tabela de marcaj, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbăta viitoare, într-o nouă ediţie „FANtastic Show“.

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite