Nepoata lui Carlos Santana, interpretare de excepţie la „Vocea României“: „Eşti o binecuvântare pentru inima mea“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Renee Santana FOTO Pro TV
Renee Santana FOTO Pro TV

Renee Santana, o cântăreaţă mexicană în vârstă de 30 de ani şi nepoata celebrului muzician Carlos Santana, a urcat în ediţia de vineri, 20 septembrie, pe scena de la „Vocea României“ şi a cucerit juriul cu interpretarea ei de excepţie, întorcând toate scaunele.

La şase ani după ce a participat la Eurovision, Renee Santana a urcat pe scena de la „Vocea României“ şi a interpretat piesa „Thank u“, cu care i-a cucerit într-un mod aparte pe cei patru antrenori. 

Primul care s-a întors a fost Horia Brenciu, însă pe parcurs a reuşit să întoarcă toate scaunele membrilor juriului, Tudor Chirilă dansând chiar pe ritmurile melodiei. 

„Renee, simt că eşti o binecuvântare pentru inima mea şi acum te vreau în echipa mea. Dacă mă alegi, îţi ofer dragoste şi afecţiune pentru cântec“, i-a transmis Brenciu concurentei. 

„Este pentru prima dată când aud acest cântec la Vocea, într-o aşa reprezentaţie, iar tu l-ai cântat perfect. Iubesc cu adevărat vocea ta, mi-au plăcut tonul vocii tale şi apariţia ta aici“, i-a spus şi Smiley.

Renee a ales să meargă în echipa lui Smiley, spre dezamăgirea celorlalţi antrenori, care au luptat pentru a o avea în echipa lor.

„Toată lumea din partea mamei cântă la ceva sau face muzică. Eu am o trupă rock în Mexic“, a spus pe scenă Renee, care este şi compozitoare şi îşi scrie singură piesele de 15 ani. 

Renee Santana este nepoata muzicianului Carlos Santana, bunica ei fiind verişoara celebrului chitarist. Are descendenţă franceză şi vorbeşte limba străbunicii ei cu un accent impecabil. A trăit în Mexic, Noua Zeelendă şi Europa şi recunoaşte că, într-o zi, i-ar plăcea să cânte alături de ruda ei celebră, Carlos Santana. 

Renee a participat la Eurovision 2013 şi a interpretat în semifinală melodia „What Is Love“, piesă încredinţată de compozitorul Mihai Alexandru. 

   

Te-ar putea interesa şi:

VIDEO Povestea tinerei de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României.  Chirilă: „Ai putea fi peştişorul meu de aur“

 Fiica cea mică a lui Adrian Minune, pe scena „Vocea României“: „Vreau să arăt că se poate şi fără banii lui tati“. Cum a reacţionat Chirilă după prestaţia sa

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite