„Ferma Vedetelor“. Ionuţ Iftimoaie, dispută cu Dan Helciug: „Mă scoate din sărite comoditatea lui“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Ferma Vedetelor“. Cursa pentru indiciile care întregesc harta comorilor s-a încheiat ieri seară. Fermierii au reuşit să obţină şi ultimul indiciu, care i-a trimis la o vânătoare de comori, transformată într-o adevărată aventură. Gina Pistol a demonstrat că este urmărită de noroc la tot pasul, iar conflictul dintre Ionuţ Iftimoaie şi Dan Helciug continuă.

„Ferma Vedetelor“: Ionuţ Iftimoaie i-a dat liber lui Dan Helciug

Drama bucătăriei închise cu lacăt a pus stăpânire pe concurenţi. „Doamne! Cu bucătăria închisă a fost groaznic. Durerea mea a fost că îmi păstrasem o gură de cafea şi ştiam că e acolo şi nu pot ajunge la ea“, a spus Gina Pistol. „Nu puteam accesa, de exemplu, periuţa de dinţi, lucruri care, de altfel, sunt esenţiale şi de care aveam nevoie“, a completat Ionuţ Iftimoaie. 

Disputa dintre Ionuţ Iftimoaie şi Dan Helciug a continuat şi în episodul de ieri al reality-show-ului „Ferma Vedetelor“. Ionuţ Iftimoaie l-a anunţat pe Dan Helciug că, atâta timp cât el este fermier şef, nu va mai avea nicio sarcină. Această decizie l-a luat prin surprindere pe Dan: „Cum e să te trezeşti dimineaţă şi să îţi spună şeful: vezi că ai liber patru zile“. „Dan este în stare să facă foarte multe, pentru că este un tip capabil, însă comoditatea lui şi faptul că niciodată nu îşi asumă responsabilitatea, asta mă scoate din sărite“, a motivat Ionuţ decizia. 

„Ferma Vedetelor“: Gina Pistol şi Cristina Cioran se antrenează pentru duel

Gimnastica de înviorare a fost înlocuită de antrenament pentru duel de către Vica Blochina şi Cristina Cioran. Gina Pistol, cealaltă duelistă, le-a văzut în pădure şi l-a rugat pe Augustin Viziru să o ajute să se antreneze şi ea. 

Nea Raţă a fost salvatorul zilei: le-a adus cafeaua promisă şi le-a descuiat bucătăria. „Pedeapsa asta cu bucătăria închisă nu mă aşteptam să mă afecteze atât de tare. Dar, în momentul în care, astăzi, am intrat în bucătărie a fost o bucurie enormă“, a spus Augustin.  Însă, bucuria a fost de scurtă durată, deoarece a urmat a doua pedeapsă. George a fost ales de Ionuţ pentru a lua, în 30 de secunde, tot ce au nevoie din bucătărie pentru următoarele 24 de ore. Pentru că aceştia au trişat şi au intrat mai mulţi să ia provizii din bucătărie, nea Raţă s-a supărat foarte tare. Astfel, lacătul a fost pus pe uşă înainte ca timpul să expire şi ei au rămas cu puţine provizii. 

image

Nea Raţă le-a adus provizii concurenţilor de la „Ferma Vedetelor“, dar şi o nouă pedeapsă FOTO Pro TV

„Ferma Vedetelor“: Gina Pistol este o norocoasă

Jocul zilei, Balonul Înţepat, i-a pus pe fermieri să îşi confecţioneze suliţe şi să le arunce în câmpul de baloane din spatele fermei. Şi de data aceasta, Gina a fost norocoasa care a descoperit singurul balon care conţinea ultimul indiciu pentru harta comorii.

Concurenţii s-au organizat şi au plecat în căutarea comorii. George s-a urcat în copaci, Ionuţ a mers cu pluta pe apă şi restul au cutreierat pădurea la picior. Tot Gina a zărit de pe mal locul în care se ascunde comoara şi Ionuţ a fost cel care a recuperat-o din lac. Ei au găsit o sticlă cu multe chei. Fiecare a trebuit să îşi aleagă câte una, iar restul au fost aruncate în lac. Aceste chei au stârnit tot felul de presupuneri din partea concurenţilor: aduc imunitate, aduc eliminarea, îi trimit în semifinale sau direct în finală. 

image

Dan Helciug, Cristina Cioran, Ionuţ Iftimoaie şi Gina Pistol au jucat Balonul Înţepat FOTO Pro TV 

„Ferma Vedetelor“ a fost urmărită în intervalul de difuzare, între 20.30 - 21.25, de aproximativ 1,6 milioane de români la nivel naţional. În minutul de aur, de la 21.21, peste 2,1 milioane de persoane priveau peripeţiile fermierilor.

În ediţia de sâmbătă a show-ului „Ferma Vedetelor“, de la 22.30, telespectatorii vor vedea ce semnifică cheile primite şi cum se vor lupta două caractere puternice şi foarte determinate: Cristina Cioran şi Gina Pistol. Cristina, femeia cu cele mai multe dueluri la activ din „Ferma Vedetelor“, şi Gina, cea care nu a mai trecut niciodată printr-un duel, se vor confrunta în ringul din hambar pentru a face un pas înainte către marea finală.  

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite