Eurovision blochează intrarea în concurs a Belarusului cu o formaţie pro-Lukaşenko
0Eurovision a interzis Belarusului să trimită anul acesta la concurs un cântec numit "I’ll Teach You", care ar lua în derâdere protestatarii care au manifestat pe străzi împotriva dictatorului Alexander Lukaşenko, scrie The Guardian.
Cântecul, interpretat de grupul Galasy ZMesta, a fost ales de radiodifuzorul naţional din Belarus să concureze la concursul din Olanda, în mai, şi nu prin votul publicului.
Grupul Galasy ZMesta a fost un susţinător al regimului Lukaşenko. Ei au scris pe site-ul lor că "nu pot rămâne indiferenţi" în timp ce protestatarii "încearcă să dezbine ţara pe care o iubim şi în care trăim". Solistul Dmitry Butakov, un fost traducător militar, a spus că are o mentalitate "sovietică" şi că încă nu poate accepta prăbuşirea URSS.
Butakov a descris versurile cântecului drept satirice şi a afirmat că nu se adresează mişcării de protest. Însă European Broadcasting Union (EBU), care organizează competiţia, a precizat că există un substrat politic al versurilor precum: (“I’ll teach you to walk on a string/ Te voi învăţa să mergi pe sârmă/ You will be happy and glad about everything/ Vei fi fericit şi bucuros pentru toate/… I will teach you toe the line/ Te voi învăţa să te conformezi”.
Rusia o va trimite la concursul Eurovision din mai pe Manija Sanguine. Cântăreaţa în vârstă de 29 de ani, originară din Tadjikistan şi militantă pentru drepturile femeilor, va interpreta "Russian Woman", "un cântec despre transformarea conştiinţei de dine a femeilor de-a lungul secolelor în Rusia".
Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2021, va interpreta melodia „Amnesia” pe scena de la Rotterdam.
Eurovision Song Contest 2021 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 18 şi 20 mai şi finala pe 22 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă - alături de România - alte 40 de ţări.