„Chefi la cuțite“: Lina Chirilă a fost eliminată. Femeia de 65 de ani nu a mai vrut să intre în bucătărie de rușine
0Lina Chirilă, din echipa lui Cătălin Scărlătescu, a obținut cel mai mic punctaj la proba eliminatorie și a părăsit competiția de la Antena 1.
Tanti Lina, cum i-au spus unii dintre colegii de platou, a fost una dintre cele mai „colorate“ apariții de la la „Chefi la cuțite“. Bucătăreasa în vârsă de 65 de ani nu putea trece neobservată în competiție cu volubilitatea sa și cu limbajul italo-moldovenesc.
La proba eliminatorie din ediția de luni seara, fiecare concurent a trebuit să gătească folosind un anumit condiment, iar pentru Lina Chirilă acesta a fost curry gold elephant. A obținut cel mai mic punctaj – doar 5 puncte pentru farfuria sa - și a părăsit competiția.
„Nu mai merg în bucătărie, că mi-e rușine!“, i-a spus Lina Chirilă lui chef Cătălin Scărlătescu. Totuși, aceasta s-a răzgândit și a mers să își ia la revedere de la colegii săi, care au mărturisit că le pare rău pentru că părăsește concursul.
O poveste impresionantă de viață
Lina Chirilă este din Roman (județul Neamț) și nu a avut o viață ușoară. Provine dintr-o familie cu opt copii și, la doar 16 ani, în clasa a X-a, a abandonat școala și s-a căsătorit „După ce am făcut zece clase, nu m-am mai dus la școală. A venit omul meu și m-am căsătorit. Am avut o viață tumultuoasă. Am fost bătută, am avut cuțitul la gât, mi l-a pus omul meu în noaptea de la Revoluție și nu m-am dat bătută“, a mărturisit concurenta, la preselecții.
Acesta are un fiu de 24 de ani, singurul copil din acest mariaj, pentru care a și plecat să lucreze în străinătate. A muncit 20 de ani în Italia, dintre care 17 ani în bucătărie. A pornit de la spălat vase și a ajuns bucătar. Astfel, concurenta „Chefi la cuțite“ a reușit să strângă bani și s-a întors în România, unde i-a construit o casă fiului său.