Ce programe speciale a pregătit TVR de Ziua Naţională a României FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Retrospectivă a celor mai importante evenimente din ultimii 30 de ani, parade militare, ediţii speciale ale emisiunilor „Vedeta populară“, „Politică şi delicateţuri“, „Garantat 100%“, „Izolaţi în România“, sunt câteva dintre programele pregătite de TVR 1 pentru Ziua Naţională a României.

Transmisii în direct ale paradelor militare de 1 decembrie

Ca în fiecare an, Televiziunea Română este partener oficial al evenimentelor şi va transmite integral parada militară de la Arcul de Triumf din Capitală şi ceremoniile de la Alba Iulia şi Buzău, cu ajutorul celor peste 30 de camere de filmare şi 3 care HD de reportaj. TVR oferă spre difuzare imaginile în direct şi celorlalte posturi de televiziune.

La TVR 1, ziua de 1 Decembrie va fi sub genericul #eusuntromania. În cadrul Ediţiei Speciale de la ora 9.00 aflăm de la românii din ţară şi din străinătate ce îi motivează şi le dă energia de a continua, ce îi face să spere într-un viitor mai bun. Tot atunci, facem un tur de ţară, să vedem ce au pregătit unităţile militare: Parada militară de la Bucureşti, de la Alba Iulia, Buzău - unde va defila cea mai mare divizie din România, Divizia 2 Infanterie Getica, Iaşi, Timişoara, Craiova, Cluj-Napoca.

De la ora 10.30, telespectatorii TVR 1 văd în direct, în format HD, parada de la Bucureşti, comentată de Adelin Petrişor şi colonelul Constantin Spânu, devenit partener de microfon cu tradiţie al reporterului TVR în transmisiunile de 1 Decembrie. Urmărim apoi manifestările de la Buzău, iar de la ora 13.00 Aniversarea Zilei Naţionale a României continuă cu difuzarea în direct a paradei militare de la Alba Iulia, comentată de Mihai Rădulescu şi invitaţii săi.

Adelin Petrişor şi  colonelul Constantin Spânu vor comenta Parada militară de la Bucureşti FOTO TVR 

Imagine indisponibilă

Ediţie specială „Izolaţi în România“ 

De la 14.30, Dite Dinesz ne poartă pe cărări nebătute, într-o ediţie specială „Izolaţi în România“. Telespectatorii TVR 1 privesc şi apoi vor să ajute. Iarna a venit şi cu greu se mai poate ajunge în cătunele izolate de la graniţa României cu Ucraina. Pe 1 Decembrie, Dite Dinesz şi echipa ei surprind, pe lângă oamenii locului, şi un grup de voluntari, membri ai unor asociaţii ecvestre din Vatra Dornei şi Satu Mare, care au decis să urce cu caii pentru a duce alimente şi pentru a tăia lemne pentru cei bătrâni.

De 1 decembrie, TVR transmite o ediţie specială „Izolaţi în România“ FOTO TVR 

Imagine indisponibilă

Ziua României, ziua bucuriei la „Tezaur folcloric“

Gheorghiţa Nicolae va avea, la ora 15.00, o întâlnire cu mari interpreţi ai folclorului românesc, într-o pledoarie pentru cântecul, jocul, graiul şi portul popular. Gheorghe Roşoga, Laura Lavric, Gheorghe Turda, Ioan Berci şi Sava Negrean Brudaşcu, alături de Ansamblulul Artistic Profesionist „Mureşul“ din Tg. Mureş şi alţi artişti consacraţi, dar şi de copii ai acestora, sărbătoresc „Ziua Romaniei, ziua bucuriei”, într-o ediţie specială „Tezaur folcloric“.

„Politică şi delicateţuri“ cu fostul candidat la prezidenţiale, Theodor Paleologu 

La „Politică şi delicateţuri“, de la ora 16.00, Mircea Dinescu şi Theodor Paleologu împart, din „patriotism culinar“, o strachină de iahnie de fasole. „Ştiu cum găteşte Dinescu de 40 de ani, abia aşteptam să mănânc din iahnie“, mărturiseşte musafirul, prieten vechi al poetului.

Mircea Dinescu îl are invitat de 1 Decembrie la „Politică şi delicateţuri“ pe fostul candidat la prezidenţiale, Theodor Paleologu FOTO TVR 

Imagine indisponibilă

În direct de la Sibiu, Iuliana Tudor prezintă spectacolul „Noi suntem români“

La ora 17.00 (şi de la 18.10, partea a doua), Iuliana Tudor, la Sala Transilvania din Sibiu, unde se desfăşoară spectacolul „Noi suntem români“, dedicat zilei de 1 Decembrie. „Junii Sibiului“, Trupa K1, Paula Seling, Nicolae Furdui Iancu, Grupul „Crai Nou“, actorii Vlad Rădescu, Sorin Francu şi alţi artişti, alături de gazda evenimentului, sunt „Toţi K1 pentru România”. Iuliana Tudor ne propune „o călătorie prin istoria României, o rememorare a câtorva momente esenţiale care i-au unit pe români“.

Exclusiv în România“ ajunge la Muzeul Recordurilor Româneşti

De la 19.15, Cristi Tabără invită într-un loc fabulos, „Exclusiv în România: Muzeul Recordurilor Româneşti“. Nu mai puţin de cinci colecţii care sunt recorduri mondiale, cetificate Guiness Book. Printre acestea, colecţiile de trivete şi fiare de călcat. Ce sunt trivetele - aflăm urmărind ediţia specială a emisiunii. Pe lângă acestea, muzeul deţine alte 35 de colecţii mai mici, precum şi cea mai mare colecţie filatelică din România. Proprietarul muzeului, arhitectul Ion Chirescu, ne va povesti ce înseamnă să fii colecţionar, dar şi care este istoria acestui loc absolut incredibil.

Cristi Tabără duce emisiunea „Exclusiv în România“ la Muzeul Recordurilor Româneşti FOTO TVR

Imagine indisponibilă

Marian Voicu propune, începând din 1 Decembrie, 30 de ani în 30 de episoade. Înainte de „Telejurnal“, la 19.55, e programată zilnic o retrospectivă a celor mai importante evenimente din ultimii 30 de ani. Fiecare filler dintre cele 30 evocă evenimentele interne şi internaţionale ale câte unui an. „Este un spectacol al ştirilor, filmul istoriei noastre recente postcomuniste. Este istoria unei generaţii, a unei Românii care îşi găseşte, nesigură, drumul de la dictatură la democraţie, de la captivitatea în lagărul comunist la aderarea la NATO şi UE. Este viaţa noastră, a tuturor“ (Marian Voicu).

Iuliana Tudor prezintă o ediţie specială a „Vedetei populare“

Cu Iuliana Tudor ne întâlnim şi seara, la ora 21.00, când urmărim o ediţie specială „Vedeta populară“ - un spectacol folcloric emoţionant, concurenţi care vor surprinde, momente artistice festive şi un juriu nerăbdător să afle ce melodii au pregătit concurenţii de Ziua Naţională.

Iuliana Tudor prezintă de 1 decembrie o ediţie specială a show-ului „Vedeta populară“ FOTO TVR 

Imagine indisponibilă

Cătălin Ştefănescu, ediţie specială „Garantat 100%

Iar de la ora 23.00, Cătălin Ştefănescu prezintă la „Garantat 100%“, la o şuetă cu criticul de artă Pavel Şuşară, „cel care încearcă să ni-l explice pe Constantin Brâncuşi, în aşa fel încât cu toţii să rămânem cu ceva limpede şi viu în minte, despre omul şi marele artist care a marcat istoria sculpturii contemporane“, după cum ne dezvăluie gazda emisiunii. 

Cătălin Ştefănescu îl aduce în platoul emisiunii „Garantat 100%“ pe criticul de artă Pavel Şuşară, într-o ediţie specială de 1 Decembrie FOTO TVR 

Imagine indisponibilă

Şi românii din străinătate pot viziona programele TVR 1 de 1 Decembrie. Prin intermediul TVR Internaţional şi TVR Moldova, ei vor putea urmări Aniversarea Zilei Naţionale a României cu paradele militare şi spectacolul „Noi suntem români“, transmis în direct de la Sibiu, precum şi ediţiile speciale ale emisiunilor zilei. Tot programul TVR 1 HD de Ziua Naţională poate fi urmărit şi online, pe TVR+.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite