Andreea Raicu se desparte de Prima TV, după 14 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Raicu a mărturisit că nu va renunţa la televiziune
Andreea Raicu a mărturisit că nu va renunţa la televiziune

Andreea Raicu a anunţat pe Facebook că va încheia la finalul acestui an colaborarea cu postul Prima TV, pentru care a lucrat în ultimii 14 ani, motivând că „politica de programe a postului nu mai corespunde cu dorinţele şi cu planurile ei de viitor.“

„În aceşti 14 ani nu am câştigat doar experienţă şi clipe minunate, ci am câştigat şi nişte oameni care mi-au devenit prieteni şi pe care îi voi păstra în viaţa mea pentru totdeauna. În acest moment însă politica de programe a postului nu mai corespunde cu dorinţele şi cu planurile mele de viitor aşa că am luat decizia de a pune punct colaborării noastre“, a explicat Andreea Raicu într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, precizând că îşi va îndrepta atenţia către celelalte proiecte pe care le coordonează.

Fosta prezentatoare a unor show-uri de mare succes ale postului, printre care „Big Brother“, „Megastar“ şi „Reuniune de clasă“, Andreea Raicu a mulţumit echipei Prima TV, precizând că nu va renunţa la televiziune şi că este deschisă propunerilor.

„Aceasta nu este o despărţire de televiziune pentru că e un domeniu pe care îl iubesc şi care mă face să mă simt extrem de vie! Dacă vor exista în viitor propuneri de colaborare cu care să rezonez cu adevărat, cu siguranţă le voi da curs“, se mai arată în mesajul acesteia.

Mai mult, într-un interviu acordat site-ului Paginademedia.ro, vedeta a dezvăluit că a fost „curtată“ în permanenţă de alte posturi de televiziune şi chiar a purtat discuţii avansate, însă nu a simţit că i se potriveşte vreuna dintre propuneri.

Pe de altă parte, reprezentanţii Prima TV au declarat, pentru „Adevărul“, că încheierea colaborării s-a făcut de comun acord, contractul fiind încheiat pe data de 1 ianuarie 2015. „Andreea Raicu reprezintă un capitol important din povestea Prima TV, colaborarea marcând momente cheie din istoria televiziunii. Prima TV va continua să ofere telespectatorilor săi noi experienţe atât prin producţiile proprii, cât şi prin formatele internaţionale adaptate, reality-show-uri apreciate, dar mai ales prin emisiunile consacrate, care au contribuit la construirea brand-ului Prima TV. Echipa Prima TV va continua să deschidă noi drumuri în televiziune, să inoveze şi să abordeze noi genuri de emisiuni“, au mai precizat reprezentanţii Prima TV. 

Mesajul integral al Andreei Raicu:

Dragii mei,

Vreau să vă spun că la finalul acestui an colaborarea mea cu postul Prima TV va ajunge la final.

În cei 14 ani cât am lucrat cu Prima TV nu a trecut timpul, ci s-a umplut cu momente minunate. Prima TV e locul în care am crescut cu adevărat în televiziune, în care am intrat în lumea atât de frumoasă a divertismentului. Mai ţineţi minte „Big Brother“? „Megastar“? „Reuniunea de clasă“? Eu nu numai că ţin minte toate emisiunile pe care le-am prezentat la Prima TV, ci ţin minte în detaliu cum au ajuns ele să devină realitate de la o simplă idee, îi ţin minte pe membrii echipelor cu care am lucrat, nişte oameni minunaţi, de la care am învăţat o mulţime de lucruri, alături de care m-am bucurat, m-am întristat, ne-am ajutat, am evoluat, am fost o familie, ţin minte cu câtă emoţie aşteptam transmisiile live, cât mă impresiona (şi încă o face) gândul că intru în casele a sute de mii de oameni. Le mulţumesc tuturor acestor oameni pentru tot ce mi-au dat în tot acest timp.

Acum, când scriu aceste cuvinte, îmi amintesc atât de multe momente incredibile şi realizez cât de mult a însemnat Prima TV pentru mine şi tot ce am făcut împreună. Este o parte extrem de importantă din viaţa mea la care am să mă gândesc mereu cu drag.

În aceşti 14 ani nu am câştigat doar experienţă şi clipe minunate, ci am câştigat şi nişte oameni care mi-au devenit prieteni şi pe care îi voi păstra în viaţa mea pentru totdeauna.

În acest moment însă politica de programe a postului nu mai corespunde cu dorinţele şi cu planurile mele de viitor aşa că am luat decizia de a pune punct colaborării noastre. Astfel, mă voi implica şi mai mult în dezvoltarea revistei mele on-line www.andreearaicu.ro, dar şi a celorlalte proiecte conexe: conferinţele motivaţionale „Trăieşte frumos!“, canalul meu de YouTube şi magazinul on-line http://shop.andreearaicu.ro/, liniilor de tricouri, haine şi bijuterii care îmi poartă numele.

Aceasta nu este o despărţire de televiziune pentru că e un domeniu pe care îl iubesc şi care mă face să mă simt extrem de vie! Dacă vor exista în viitor propuneri de colaborare cu care să rezonez cu adevărat, cu siguranţă le voi da curs.

Vă mulţumesc!  

Andreea Raicu a debutat în televiziune în 1996, după ce cu an înainte a intrat în atenţia presei când a câştigat locul întâi la finala naţională Elite Model Look, organizată la Seul, devenind astfel prima româncă recompensată cu un astfel de premiu.

Şi-a început cariera în televiziune la Pro TV, unde a prezentat „Ora 7, Bună dimineaţa“ (1996 - 1997) şi „Pro fashion“. Din 2000, Raicu a moderat numeroase show-uri televizate la Prima TV, printre care „Reuniunea de clasă“, „Stil“, respectiv reality show-urile de succes „Big Brother“ şi „Megastar“. De asemenea, vedeta a fost redactor de modă şi frumuseţe timp de şase ani (1999-2005) la singura revistă autohtonă de celebrităţi, „Viva“, şi timp de doi ani (2006 - 2008) la revista „Look“. Andreea Raicu a scris şi la cotidianul „Jurnalul Naţional“ între 2002-2003, în cadrul rubricii săptămânale „Interzis bărbaţilor“, pentru ca în 2000 să realizeze şi emisiunea de lifestyle „Bal Mascat“ pentru ascultătorii Europa FM. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite