ANALIZĂ Ce aduce toamna la TV: „Merită aplaudată ideea Pro TV de a folosi un tip de factura lui Dragoş Bucurenci, care nu e nici paiaţă, nici blondă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

NOUTĂŢI Din toamnă, televiziunile autohtone revin cu sezoane proaspete ale show-urilor deja consacrate, dar şi cu producţii noi. Emisiunile „MasterChef“ şi „Vocea României Junior“ de la Pro TV au fost amânate pentru anul viitor.

Posturile de televiziune generaliste Pro TV, Antena 1 şi Kanal D, aflate în permanentă concurenţă pentru rating, au pregătit pentru grila de toamnă programe prin care speră să crească cifrele de audienţă. În timp ce Pro TV şi Kanal D mizează pe două producţii noi, Antena 1 se bazează pe succesul emisiunilor deja existente. „Adevărul“ a stat de vorbă cu analistul media Iulian Comănescu pentru a afla cum se prefigurează toamna la televizor. 

Aşadar, Pro TV aduce pe micile ecrane un format internaţional de succes, Dragoş Bucurenci şi va aduce în casele românilor aventurile şi lupta a 18 concurenţi pentru titlul de unicul supravieţuitor şi premiul de 100 de mii de euro.

supravietuitorul
supravietuitorul

Reality-show-ul „Supravieţuitorul“ este inspirat de formatul internaţional de succes „Survivor“ FOTO Pro TV

„Merită aplaudată ideea Pro TV-ului de a folosi ca prezentator un tip de factura lui Dragoş Bucurenci, care nu e nici paiaţă, nici blondă. E a doua oară când se întâmplă asta în trecutul recent, după Dragoş Bucur la «Visuri la cheie». Cu ocazia asta, cei doi nu vor mai confundaţi din cauza numelui, cel puţin“, a comentat analistul media Iulian Comănescu alegerea făcută de Pro TV.

Comănescu consideră că „Supravieţuitorul“ ar putea avea şanse de succes în rândul telespectatorilor: „E drept că e varianta turcească, adaptată de Sinevizyon, şi nu putem vorbi de bugete de un milion de dolari pe episod, ca la originalul lui Mark Burnett. Dar piaţa românească nici nu suportă astfel de bugete, PRO TV nu îşi poate cheltui 10-20% din cifra de afaceri pentru un show. La informaţiile pe care le am dinăuntru, cei care au participat la emisiune se arată mulţumiţi. Zucchero, o casă de producţie care nu a schimbat lumea televiziunii până acum, a fost ajutată de oameni din interiorul postului, care au ameliorat lucrurile.“

Două emisiuni amânate la Pro TV

Deşi erau anunţate pentru această toamnă, „Vocea României Junior“ şi noul sezon „MasterChef“ nu se vor mai difuza anul acesta. În cazul versiunii pentru copii a show-ului „Vocea României“, motivul amânării ar fi că nu se doreşte difuzarea a două emisiuni cu acelaşi profil în acelaşi timp, cât despre „MasterChef“, se zvoneşte că toţi membrii juriului vor fi schimbaţi şi nu se ştie încă ce vedete vor fi cooptate. În schimb, în noua grilă de programe revin emisiunile „La Măruţă“, „Vorbeşte lumea“ , „Visuri la cheie“ şi „Vocea României“, dar şi sezoane noi din „Las Fierbinţi“ şi „Atletico Textila“.

image

Juriul „MasterChef“ şi-ar putea schimba componenţa în sezonul următor FOTO Pro TV

   

Rămâne Pro TV redutabil la nivelul producţiilor? Până la proba contrarie, ratingurile arată că da. Chiar dacă Pro TV surclasează uneori Antena numai fiindcă are, încă, un brand mai bun. Dar asta înseamnă şi o grilă coerentă şi nişte ştiri care stau în picioare, spre deosebire de Observatorul care lansează un prime-time mai slab la Antena 1“, este de părere Comănescu.

Carla’s Dreams se alătură juriului „X Factor“

Antena 1 revine cu noi sezoane ale producţiilor deja consacrate: „Chefi la cuţite“ (şi 6 septembrie), „X Factor“ (9 septembrie), „Te cunoc de undeva“ (10 septembrie), iar din 5 septembrie reîncep emisiunile „Neatza cu Răzvan şi Dani“, „Acces Direct“, „Un show păcătos“, „Next Star“, „iUmor“, „În puii mei“ şi „Poftiţi la muncă!“. Pentru a contrabalansa concurenţa adusă de Pro TV, Antena 1 încearcă o manevră şi îl aduce la masa juriului „X Factor“ pe misteriosul cântăreţ moldovean Carla’s Dreams.

image

Carla's Dreams va face parte din juriul „X Factor“, alături de Horia Brenciu, Delia şi Ştefan Bănică Jr. FOTO Antena 1

Kanal D mută cu Albu

Din 22 august începe o noua emisiune la Kanal D, „Bravo, ai stil!“. Show-ul de fashion, prezentat de Ilinca Vandici, cu un juriu alcătuit din Iulia Albu, Raluca Bădulescu şi Maurice Munteanu, promite câştigătoarei premiul de 100.000 de lei şi o carieră în televiziune. Emisiunea are la bază un format internaţional, „My Style Rocks“. 

image

Ilinca Vandici, Iulia Albu, Maurice Munteanu şi Raluca Bădulescu vă prezintă emisiunea „Bravo, ai stil!“ FOTO Kanal D

Din 29 august revin emisiunile „Teo Show“ şi „Wowbiz“, urmate de noi sezoane „Vacanţa mare“ şi „Roata norocului“. Însă pentru că piesa de rezistenţă a postului râmân serialele turceşti, din 8 august „Furtună pe Bosfor“ a fost înlocuit de serialul „Güneş“.

„Nimeni nu e dispus să rişte prea mult“- Iulian Comănescu
iulian comanescu
iulian comanescu

„Se vede cu ochiul liber că piaţa TV s-a stabilizat, din faptul că producţiile noi intrate pe post sunt puţine. Nimeni nu e dispus să rişte prea mult, de văzut şi reticenţa de a introduce de pildă o «Vocea României Junior». Antena are deja un portofoliu bogat de producţii interne care funcţionează din anii trecuţi, iar PRO TV nu a mai produs crahuri gen «Lecţii de viaţă», expediată prin daytime fiindcă nu făcuse nimic în acces. Ar mai fi de remarcat la Pro TV că «Atletico Textila», producţie care n-a dat publicul cultivat pe spate, prinde şi un al doilea sezon, deci probabil ratingul justifică reluarea. Lucruri ca «Bravo, ai stil» sunt caraghioslâcuri pentru publicul obişnuit cu Iulia Albu şi alţii. Antena 1, cred că a demonstrat ce avea de demonstrat prin schimbările din anii trecuţi“, este de părere Iulian Comănescu (foto dreapta).

„Eu, personal, mizez pe Netflix şi HBO. Sau pe seriale daneze sau pe documentarele pe care le-am văzut în Kosovo, la Dokufest. Televiziunea din România este o afacere populară, şi-a pierdut glamour-ul pe care îl crease cândva cu PRO TV Adrian Sârbu“, a spus în încheiere analistul media.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite