VIDEO Shakira şi Rihanna, criticate pentru „neruşinata apologie a lesbianismului“ din clipul „Can't Remember to Forget You“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Efectiv dezgustător“ spune un consilier al partidului conservator din Bogota despre filmuleţul în care cântăreţele îmbrăcate provocator se mângâie şi spun că „ar face orice pentru băiatul ăla“.

Marco Fidel Ramirez, un consilier conservator-creştin din capitala Columbiei, denunţă videoclipul cu Rihanna şi Shakira, ce are peste 78 de milioane de accesări numai pe contul blondinei, în şase zile de când a fost urcat. 

Ramirez atrage atenţia asupra faptului că artista barbadiană şi cea columbiană fac aluzie la consumul de tutun şi lesbianism în clipul lansat pe 30 ianuarie şi inclus pe noul album omonim al Shakirei, ce va apărea pe 25 martie. Ramirez alertează Consiliul Naţional al Audiovizualului din Columbia şi din cauza versurilor precum „Fur şi ucid pentru a-l păstra cu mine/ Aş face orice pentru băiatul ăla“.

image

Videoclipul incitant, în viziunea unor fani, este „efectiv dezgustător“, din punctul de vedere al consilierului ce crede că prezintă imagini al căror rol e de a „glorifica lesbianismul“.

image
image

În mesajul postat pe site-ul său, Ramirez scrie că videoclipul este imoral, oferind un contraexemplu tinerei generaţii columbiene şi latino-americane. „Videoclipul cu cele două cântăreţe protagoniste este o neruşinată «apologie» a lesbianismului, prin care se trasmite un mesaj provocator ce contaminează şi încurajează minţile slabe şi fără discernământ să practice aşa ceva“, scrie el pe site. În trecut Ramirez, a criticat şi alte aspecte ce se dezic de valorile tradiţionale, printre care „satanicul“ Halloween.

Dacă el le critică pe soliste pentru lesbianism, pe jezebel.com, cele două sunt contestate pentru adoptarea unor poziţii sexuale deloc credibile. „Nimic nu m-ar face mai fericită decât să aflu că Rihanna şi Shakira au o relaţie homosexuală fierbinte... dar interpretarea lor nu devalorizează doar sexualitatea lesbienelor, ci devalorizează sexualitatea feminină, ca întreg. M-am săturat ca intimitatea între persoanele de acelaşi sex să fie folosită ca formă de divertisment pentru ceilalţi“, explică The Lingerie Lesbian. Autoarea consideră că modul în care ele se comportă nici măcar nu pare real, pentru că există momente de aşa-zisă afecţiune în care cele două nici nu se privesc, ceea ce arată că nu sunt preocupate de reacţiile celeilalte.   

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite