Trupa Maneskin, câştigătoarea Eurovision 2021, premiată de Primăria din Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câştigătorii Eurovision 2021. Foto EPA - EFE
Câştigătorii Eurovision 2021. Foto EPA - EFE

Trupa Maneskin, câştigătoarea Eurovision 2021 a fost premiată marţi de Primăria din Roma, pentru succesul obţinut la competiţia internaţională. Virginia Raggi, primarul oraşului, a lăudat cei 4 artişti cu prilejul ceremoniei şi a spus că aceştia au adus muzica italiană la cea mai înaltă recunoaştere.

Membrii formaţiei au primit de la primar o statuetă care înfăţişează lupoaica de pe Capitoliu şi care reprezintă o scenă emblematică din legenda întemeierii Romei.

Damiano David, Victoria De Angelis, Thomas Raggi şi Ethan Torchio, cei patru membrii ai trupei Maneskin, au început să cânte pe străzile Romei cu câţiva ani în urmă, au povestit artiştii în discursul de acceptare a distincţiei, scrie Agerpres.

Trupa Maneskin a câştigat ediţia de anul acesta a concursului Eurovision cu melodia „Zitti E Buoni'', graţie unui număr mare de voturi primite din partea publicului, iar trofeul a ajuns din nou în Italia după o pauză de 31 de ani.

Pregătirile pentru ediţia de anul viitor a faimoasei competiţii muzicale sunt deja în curs, iar 17 oraşe italiene, printre care Roma, Milano şi Florenţa, şi-au depus candidaturile pentru a deveni gazda evenimentului din 2022.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite