O concurentă de la Vocea României îi dă replică lui Tudor Chirilă: „Artiştii noştri sunt nişte dive fără nume care se simt indignaţi că alţii le cântă piesele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iulia Stoica, una dintre concurentele din acest sezon „Vocea României“, i-a dat o replică lui Tudor Chirilă, care a criticat trupele de coveruri după ce a aflat că aceasta face parte dintr-una.

Actorul, solistul trupei Vama şi membrul în juriul show-ului „Vocea României“ şi-a exprimat dezacordul faţă de trupele care se limitează doar la a interpreta coveruri, precizând că nu este o critică motivată de bani, ci de un principiu: formaţiile de acest gen fac bani pe spinarea celor care compun piesele.

În episodul de vineri al emisiunii Vocea României, Tudor Chirilă s-a declarat deranjat de faptul că „oameni talentaţi aleg să trăiască într-o chestie confortabilă, cântând muzica altora, în loc să se chinuie să facă muzica lor, să aibă un minim de orgoliu de a fi creator.“ Viziunea lui a fost împărtăşită şi de ceilalţi membri ai juriului, Loredana, Smiley şi Marius Moga. „Să vii la Vocea României ca să mai prinzi o nuntă mi se pare trist“, a mai scris, printre altele, artistul pe Facebook, ca o completare a ceea ce afirmase în timpul show-ului. Declaraţiile complete pot fi citite aici.

Într-un drept la replică publicat de agenţia Mediafax, Iulia Stoica, solista unei trupe de coveruri şi participantă pentru a doua oară la Vocea României, susţine că motivul invocat de Chirilă nu are nicio legătură cu realitatea. 

„Nu, Tudor Chirilă! Nu am venit la «Vocea» ca să mai iau o nuntă! Nu am venit la «Vocea» ca să reprezint trupa RYM şi nici că să îmi fac reclamă în cariera mea de cover! Am venit la «Vocea» pentru a mă reprezenta pe mine şi implicit pentru a promova orice tip de proiect muzical în care aş fi fost implicată“, a scris Iulia.

Ea a subliniat că nu este împotriva compoziţiei, a creativităţii şi a propriei identităţi artistice şi a anunţat că nu mai face parte din trupa de coveruri RYM, precizând: „Eu nu vreau să cânt piesele altora toată viaţa, chiar dacă publicul reacţionează frumos la ceva cunoscut. Dar asta nu înseamnă că poţi să blamezi trupele de cover din cauza mizeriilor de azi de pe radio. Şi decât să ajung artist de one night stand şi să compun ceva ca Dale Papi, prefer să cânt cover vreo 30 de ani şi să mor fericită că am făcut cinste unor artişti că Tina Turner, AC/DC, Eric Clapton şi mulţi alţii. Eu ştiu că nu e corect. Nu sunt absurdă, ba chiar mi se pare trist că în România industria muzicală nu are niciun fel de Dumnezeu. Tu ar trebui să ştii mai bine.“

Iulia susţine că nici nu blamează, dar nici nu susţine coverurile, însă este deranjată de faptul că în România „nu există legi sau nu se aplică în ceea ce priveşte plagiatul, cu licenţele pe care să le plăteşti ca să cânţi piesele altora şi mai ales faptul că artiştii noştri sunt nişte dive fără nume care se simt indignaţi că alcineva le cântă piesele.“

„Ştii ce mai zice publicul? Ăla care ascultă trupele astea triste de cover, mă refer. Că preferă să audă piesele lor preferate din România, cântate de trupele astea de cover, pentru că artiştii lor preferaţi nu sunt în stare să o facă live. No, asta mi se pare mie trist. E jalnic de fapt“, a mai transmis Iulia în scrisoarea publicată de Mediafax. 

Aceasta susţine că în România există puţini artişti care şi-au depăşit condiţia şi ştiu ce înseamnă un show live de calitate, dându-i exemplu pe Smiley,  ale cărui piese au mesaj şi originalitate, Loredana, Carla’s Dreams şi Horia Brenciu. „Iar tu, că să vezi că eu sunt doar obiectivă, nu şi răutăcioasă, eşti un om tare fain. Însă nu ştiu ce să zic de identitate. Te iei de trupele de cover când te-ai lansat cu Hotel California. Faptul că ai făcut o strofă diferită şi la refren ai pus Cişmigiu, nu schimbă cu nimic ceea ce ai făcut. Desigur, am înţeles toţi viziunea dramatică şi sumbră. Cântăreţ, compozitor, scriitor, actor, probabil că şi zidar, şi postaş. Asta e deja un fel de superman. Oamenii ar trebui să îţi citească «Exerciţii de echilibru», să iţi asculte muzica, dar să te asculte mai puţin“, mai scrie Iulia. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite